International

Italia îşi extinde capacităţile de energie regenerabilă

Italia vrea să obţină aproape două treimi din electricitatea sa din surse de energie regenerabilă, până la finalul deceniului, a informat Ministerul Energiei, datele reprezentând o uşoară îmbunătăţire faţă de obiectivul anunţat în urmă cu trei ani, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În urma revizuirii planului autorităţilor privind energia şi clima, noul obiectiv al Italiei este să obţină 65% din electricitatea sa din regenerabile până în 2030, în creştere faţă de ţinta precedentă de 55%.

Regenerabilele ar urma să acopere 40% din consumul brut de energie în toate sectoarele – inclusiv producţia de energie, locuinţe şi transport – până la finalul deceniului, faţă de un nivel de 30% în vechiul plan.

Sursele de energie regenerabilă ar urma să furnizeze 37% din consum pentru încălzirea locuinţelor şi folosirea aerului condiţionat şi 31% în sectorul transporturilor, a informat Ministerul Energiei. De asemenea, hidrogenul produs fără emisii de carbon va acoperi 42% din nevoile sectorului industrial până în 2030.

În vederea îndeplinirii obiectivului UE privind neutralitatea climatică, Comisia Europeană a cerut fiecărui stat membru să transmită o strategie revizuită pentru 2030, care să includă obiective obligatorii prind tranziţia energetică. Italia a trimis strategia revizuită, iar Comisia Europeană are termen până în iunie 2024 să o analizeze şi să o aprobe.

Ministerul Energiei din Italia nu a publicat planul complet privind energia şi clima şi nu a indicat cu cât de mult vor fi reduse emisiile de carbon până în 2030.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

6 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

6 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

6 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

6 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More