Tehnologie

Iulian POPESCU, Guvern: Putem să devenim principalul hub regional, pe digitalizare, în sud-estul Europei – VIDEO

România poate să devină principalul hub regional, pe digitalizare, în sud-estul Europei, a spus Iulian POPESCU, Consilier de Stat, Cancelaria prim-ministrului, Guvernul României, la cea de-a treia ediție a Forumului România Digitală organizat de Financial Intelligence, marți, 15 iunie 2021.

El a menționat că, în primul rând, trebuie să digitalizăm zona administrației. De asemenea, avem nevoie de creșterea competitivității mediului economic, prin digitalizare și educație digitală, inovație, cercetare.

Iulian POPESCU a spus: “Îmi doresc foarte mult ca România să aibă curaj, să își propună obiective mai mari. Cred că putem să devenim principalul hub regional, în ceea ce privește digitalizarea, în sud-estul Europei. Trebuie să ne dăm concursul atât la nivel instituțional, cât și în tot ce înseamnă încurajarea mediului economic – adaptarea legislației și atragerea investițiilor. Discutăm de fonduri de investiții, fonduri de capital de risc, mentorat, acceleratoare și tot ceea ce ține de sistemul de start up și de inovație.“

Domnia sa consideră că ar trebui să ne uitam la modele de succes și să nu reinventăm apa caldă. Iulian Popescu apreciază că instituțiile statului și reprezentanții mediului de afaceri și investițional trebuie să stea la aceeași masă, pentru a înțelege ce pot face instituțiile pentru a atinge acest deziderat, ca România să fie principalul pol de competență și pol economic în ceea ce privește digitalizarea în sud-estul Europei.

“Insist pe elementul de curaj“, a mai sus domnul Popescu, continuând: “Pentru că există o atitudine înrădăcinată în ceea ce privește instituțiile noastre de a aștepta de la alții să ne aducă lumină. (…) Trebuie să înțelegem că de foarte multe ori totul depinde numai de noi. Să fim curajoși, să propunem lucruri, astfel încât România să aibă cea mai ușoară legislație de înregistrare a fondurilor de investiții, cea mai simplă legislație pentru investiții în domeniul IT, pentru Business Angels sau în domeniul telemedicinei.“

Iulian Popescu a menționat că, pe piață, vor fi foarte mulți bani în ceea ce privește digitalizarea, nu numai prin PNRR, POCIDIF, dar și prin Fondul de Tranziție Justă.

“Prin digitalizare am putea să echilibrăm decalajul economic față de anumite regiuni ale Europei“, a mai spus Iulian Popescu.

Articole recente

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

19 minute ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

24 de minute ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

o oră ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

o oră ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

2 ore ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More