Update articol:

Jens Stoltenberg: NATO este gata să se apere împotriva oricărei ameninţări

Jens Stoltenberg Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi, la Haga, că este prea devreme pentru a specula cu privire la efectele mutării trupelor Wagner în Belarus, dar a subliniat că alianţa nord-atlantică este gata să se apere împotriva oricărei ameninţări, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“Este prea devreme pentru a face vreo judecată finală cu privire la consecinţele faptului că Prigojin s-a mutat în Belarus şi că, cel mai probabil, unele dintre forţele sale vor fi, de asemenea, localizate în Belarus”, a declarat Stoltenberg reporterilor după o întâlnire cu lideri guvernamentali din şapte ţări membre NATO .

“Dar am trimis un mesaj clar Moscovei şi Minskului că NATO este prezent pentru a proteja fiecare aliat, fiecare centimetru de teritoriu NATO”.

Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari ruşi Wagner, a zburat marţi în exil în Belarus.

Stoltenberg a indicat că NATO va decide să îşi consolideze sistemele de apărare în timpul unui summit care va avea loc la mijlocul lunii iulie în Lituania, pentru a-şi proteja toţi membrii, în special pe cei care au o graniţă comună cu Rusia şi Belarus, conform AFP.

BVB | Știri BVB
BERMAS S.A. (BRM) (18/03/2026)

Completare Raport anual 2025

SINTEZA S.A. (STZ) (18/03/2026)

Modificare calendar financiar 2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (18/03/2026)

Convocare AGOA&AGEA din data de 24/27.04.2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (18/03/2026)

Incetare contract de mandat membru Directorat

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (18/03/2026)

Rezultatele ofertei publice de cumparare