International

Jens Stoltenberg: NATO este un vechi partener apropiat al Serbiei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că alianţa militară occidentală este un vechi partener apropiat al Serbiei, relatează miercuri agenţia sârbă de presă Tanjug, potrivit Agerpres.

Stoltenberg a declarat pentru cotidianul muntenegrean Vijesti că acest parteneriat se bazează pe dialog politic şi cooperare practică, respectând pe deplin politica statului sârb de neutralitate militară.

“Dialogul nostru politic se manifestă în diferite feluri. Acesta include contactele mele cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi cu alţi lideri politici şi interacţiunile regulate pe care le au asistentul meu adjunct pentru afaceri politice şi politica de securitate şi şeful biroului de legătură al NATO de la Belgrad cu colegi sârbi. Include de asemenea relaţii bine stabilite între comandantul KFOR şi şeful Statului Major general sârb”, a declarat Stoltenberg.

O astfel de relaţie permite un spirit constructiv şi respect reciproc, ceea ce trebuie să continue, a adăugat el.

Referitor la situaţia din Kosovo, Stoltenberg a afirmat că a discutat cu liderii politici de la Pristina şi Belgrad despre “tensiunile din nordul Kosovo”.

“Toate părţile trebuie să rămână calme, să evite acţiunile unilaterale şi să se angajeze constructiv în dialogul facilitat de UE. În conformitate cu mandatul dat de ONU, misiunea KFOR urmăreşte îndeaproape situaţia şi este gata să intervină în cazul în care stabilitatea este pusă în pericol”, a mai afirmat secretarul general al Alianţei nord-atlantice.

NATO va continua să ofere sprijin deplin dialogului facilitat de UE, a asigurat Stoltenberg.

Jens Stoltenberg a făcut aceste declaraţii în contextul în care recent au izbucnit tensiuni între Priştina şi Belgrad, ajungând la apogeu săptămâna trecută, după ce Kosovo a declarat că îi va obliga pe sârbii care trăiesc în nord şi folosesc la maşini numere de înmatriculare sârbeşti să solicite plăcuţe eliberate de instituţiile din Priştina. Obligaţia este în prezent amânată.

Etnicii sârbi reprezintă aproximativ 5% din populaţia kosovară, formată în proporţie de 90% din etnici albanezi.

În încercarea de a atenua tensiunile, liderii ambelor părţi, preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi prim-ministrul kosovar Albin Kurti, se vor întâlni la Bruxelles pe 18 august.

Aproximativ 50.000 de sârbi trăiesc în nordul Kosovo, dar aceştia nu recunosc declaraţia sa de independenţă din 2008 şi menţin legături strânse cu Belgradul.

Kosovo este recunoscut de peste 100 de ţări, în principal occidentale, dar nu şi de state precum Serbia, Rusia sau China.

Pacea fragilă din Kosovo este menţinută de misiunea KFOR a NATO, care are 3.770 de militari.

Articole recente

CONAF/ASTRA solicită transparență, predictibilitate și prețuri competitive pe piața de asigurări RCA

Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…

26 de minute ago

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

2 ore ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

2 ore ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

3 ore ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

3 ore ago

Trump anunţă că lideri europeni vor vizita SUA pentru discuţii privind războiul din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More