Update articol:

Jocurile Olimpice se vor desfăşura fără spectatori; Japonia declară stare de urgenţă

jocurile olimpice tokio japonia

Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor ține fără spectatori în tribune, după ce guvernul japonez a decis, joi, ca Tokyo să intre de luni, 12 iulie, sub stare de urgenţă sanitară, stare ce se va păstra pe toată durata Jocurilor Olimpice.

Decizia a fost luată după discuţii cu reprezentanţi ai conducerii Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

Măsura de extindere a stării de urgenţă, care va intra în vigoare luni, 12 iulie, va fi valabilă până pe 22 august, iar interzicerea prezenţei spectatorilor pe arenele din capitala niponă dă o nouă lovitură unui eveniment care a fost amânat cu un an din cauza pandemiei, potrivit digi24.ro.

Aceasta va fi cea de-a patra stare de urgenţă la Tokyo de la începutul pandemiei, în primăvara anului trecut, guvernul urmând, în principiu, să interzică restaurantelor să servească alcool şi să rămână deschise doar până la ora 20:00.

Executivul nipon a dorit iniţial să menţină capitala sub o cvasi-stare de urgenţă, dar a fost forţat să-şi schimbe intenţia din cauza creşterii accentuate a infectărilor, scrie Agerpres.

Miercuri, guvernul metropolitan din Tokyo a raportat 920 de cazuri noi, înregistrând cel mai mare număr zilnic de infectări de la jumătatea lunii mai, în timp ce experţii medicali continuă să avertizeze despre pericolele legate de desfăşurarea Jocurilor, în condiţiile în care multe ţări se confruntă cu răspândirea rapidă a variantei Delta foarte contagioase a virusului.

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/02/2026)

Renuntare la numire in functia de Director Guvernanta Corporativa

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (03/02/2026)

Notificare Swiss Capital - oferta publica de cumparare actiuni ELECTROMAGNETICA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

COMELF S.A. (CMF) (03/02/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) Semestrul 2 2025