International

Joe Biden şi-a anunţat intenţia de a o nominaliza pe Kathleen Ann Kavalec pentru funcţia de ambasador în România

Casa Albă anunţă într-un comunicat publicat pe site-ul său că preşedintele SUA, Joe Biden, şi-a anunţat vineri intenţia de a o nominaliza pe Kathleen Ann Kavalec pentru funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în România, potrivit Agerpres.

Kathleen Ann Kavalec, membră de carieră a Înaltului Serviciu de Afaceri Externe cu rang de ministru-consilier, ocupă în prezent funcţia de şef de misiune la Misiunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Bosnia şi Herţegovina, fiind detaşată de la Departamentul de Stat din 2019.

Anterior, a ocupat funcţia de subsecretar adjunct în cadrul Biroului pentru afaceri europene şi eurasiatice al Departamentului de Stat. Înainte de aceasta, Kavalec a fost director al Biroului pentru afaceri ruseşti şi şef adjunct al Misiunii Statelor Unite ale Americii la UNESCO, în Paris.

Kavalec a supervizat importante programe de asistenţă externă ale SUA în calitate de coordonator adjunct pentru asistenţă în cadrul Biroului european şi de director pentru prevenirea conflictelor în cadrul Biroului coordonatorului pentru reconstrucţie şi stabilizare.

Printre celelalte misiuni ale lui Kavalec în străinătate se numără cea de ofiţer pentru afaceri culturale la ambasada SUA din Bucureşti, consilier politic la ambasada SUA din Kiev şi ofiţer politic la ambasada SUA din Moscova.

Originară din California, Kavalec a obţinut o diplomă în ştiinţe politice la Universitatea California din Berkeley şi un masterat în servicii externe la Universitatea Georgetown din Washington, D.C. Vorbeşte română, spaniolă, portugheză, franceză şi rusă.

Ambasada SUA din România este condusă de Charge d’Affaires ad-interim David Muniz din iulie 2020.

Articole recente

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

26 de minute ago

Marius-Gabriel Lazurcă – rechemat din calitatea de ambasador al României în Statele Unite Mexicane

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…

34 de minute ago

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

2 ore ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

2 ore ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More