Update articol:

Klaus Iohannis a discutat cu Ilham Aliyev despre diversificarea surselor de aprovizionare a României cu gaz și electricitate

Iohannis Sursa foto: Facebook

Președintele Klaus Iohannis a discutat telefonic, marți, cu președintele Azerbaidjan, Ilham Aliyev, despre diversificarea surselor de aprovizionare a României cu gaz și electricitate.

„Am avut o convorbire telefonică foarte bună cu președintele Ilham Aliyev despre întărirea și extinderea parteneriatului strategic între România și Azerbaidjan în toate sectoarele de cooperare, la marcarea a 30 de ani de relații diplomatice. Am discutat cu președintele Ilham Aliyev despre consolidarea cooperării noastre în domeniul energetic, astfel încât să putem întări securitatea energetică prin diversificarea surselor de gaz natural și electricitate. I-am mulțumit președintelui Ilham Aliyev pentru deschiderea sa în a ne oferi suport în acest domeniu”, a scris Iohannis pe Twitter.

* Ministrul Energiei, Virgil Popescu: România este interesată să importe gaze din Azerbaidjan

România analizează toate posibilităţile de aprovizionare cu gaze, fie că e vorba de gaz natural lichefiat, gaz azer sau gaz din alte surse, american, qatarez, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, a declarat, în 7 martie, ministrul Energiei, Virgil Popescu, care a dat asigurări că nu vom avea probleme cu aprovizionarea cu gaze naturale în iarna 2022-2023.

România este interesată să importe gaze din Azerbaidjan, i-a transmis recent ministrul Energiei, Virgil Popescu, omologului său azer. Acesta a anunțat la începutul lunii martie: “Am avut o nouă întâlnire de lucru cu Parviz Shahbazov, ministrul Energiei din Republica Azerbaidjan. Am discutat aplicat despre cooperarea concretă în energie, în domeniile prioritare. Am transmis că România este interesată să importe volume de gaze din Republica Azerbaidjan, având în vedere Parteneriatul Energetic Strategic consolidat dintre cele două ţări. Totodată, am reiterat că în actualul context de securitate Coridorul Sudic este un factor de consolidare a securităţii energetice europene şi mai ales un instrument mult aşteptat de diversificare a aprovizionării cu gaze, Azerbaidjanul şi Europa fiind acum conectate cu o legătură energetică directă, sigură şi fiabilă”. Cei doi au discutat și despre realizarea unui cablu submarin pentru transportul energiei electrice pe sub Marea Neagră.

“Ţara noastră a fost invitată să facă parte din grupul de lucru în curs de formare pentru demararea acestui proiect foarte important. Ministrul Parviz Shahbazov a subliniat importanţa proiectului în ceea ce priveşte extinderea oportunităţilor de export de energie electrică între regiune şi piaţa europeană şi a subliniat potenţialul şi planurile Azerbaidjanului pentru exportul de “energie verde”, a mai spus  Virgil Popescu.

“Totodată, am făcut schimb de opinii cu privire la alte perspective ale cooperării energetice bilaterale, inclusiv în domeniul energiei nucleare”, a mai anunțat ministrul Energiei.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a scris ieri pe Facebook: “În urma vizitei pe care am avut-o în Azerbaidjan astăzi (n.r. ieri) am avut, la București, o întâlnire de lucru cu o delegație din partea statului azer, din care au făcut parte Rovnaq Abdulalayev – ministru Adjunct al Ministerului Economiei, Elnur Soltanov -ministru Adjunct al Ministerului Energiei, Elshad Nassiro – Vicepreședinte SOCAR, Vitali Baylarbayov – adjunct vicepreședinte SOCAR, Vugar Shahmuradov – vicepreședinte ”AzerEnergy” OJSC, Fuad Ahmedov director executiv SOCAR Midstream Operation, Farid Sadikov – șef adjunct al Direcției Administrative SOCAR, Afgan Isayev – Director General al CJSC ”Coridorul Sudic de Gaze”, Hamza Karimov CEO SOCAR Petroleum, Ramil Asadulzade – CFO SOCAR Petroleum și E.S. Dr. Huseyn N. Najafov – Ambasadorul Republicii Azerbaidjan la București. Din partea statului român i-am avut alături pe Ion Sterian – Director General Transgaz, Aristotel Jude – Director General Romgaz și Răzvan Popescu – Director Economic Romgaz. Am discutat aplicat pe perfectarea unor detalii legate de cooperarea dintre cele două state în domeniul energiei. De asemenea, am reiterat din nou necesitatea intensificării cooperării bilaterale pentru întărirea securității energetice și diversificarea surselor de aprovizionare”.

 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025