Politica

Klaus Iohannis decorează Grupul pentru Dialog Social

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, ieri, decretul de decorare a Grupului pentru Dialog Social (GDS), cu prilejul aniversării a 30 de ani de la înființarea Grupului pentru Dialog Social și de la apariția primului număr al Revistei 22.

“Astfel, în semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru contribuția semnificativă adusă, în cei 30 de ani de activitate, la procesul de tranziție și consolidare democratică, pentru promovarea valorilor și principiilor democratice, a drepturilor și libertăților fundamentale, precum și pentru demersurile susținute în direcția cultivării spiritului civic în rândul tinerei generații și pentru derularea unor activități de prezervare și promovare a istoriei recente și a patrimoniului cultural în societatea românească, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler , Categoria F – „Promovarea culturii”, Grupului pentru Dialog Social (GDS)”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

În luna octombrie 2019, Gabriel Liiceanu a demisionat din Grupul pentru Dialog Social, explicându-și gestul într-o scrisoare redactată în termeni foarte duri, printre motive înţelegându-se neînțelegerile cu noul președinte al GDS, Andrei Cornea, dar și o serie de nemulțumiri legate de modul de funcționare al GDS, cum ar fi nerespectarea criteriilor de intrarea în Grup, așa cum au fost ele enunțate de Andrei Pleșu în 2012. 

 

După ce Gabriel Liiceanu le-a transmis membrilor GDS demisia, fostul ministru al justiției, Monica Macovei, a demisionat și ea.

În scrisoare de demisie, Monica Macovei sublinia necesitatea reformării grupului: „Nu mai există concordanță între respectarea legii în interiorul asociației și poziția publică a GDS. Or, respectarea legii înăuntrul asociației a devenit pentru suficient de mulți colegi, ca să conteze, un chițibuș legal, o birocrație sau o dispută internă, așa încât statul de drept a rămas pe hârtie, în articole inteligente și scrise cu talent și bună credință. Un paradox, nu?! Dar nu putem fi public credibili la nesfârșit, dacă nu suntem credibili înăuntrul Grupului.

Nu mai împărtășim unanim valorile morale și principiile fondatoare ale Grupului, iar acest lucru poate fi schimbat numai prin reformarea Grupului, pentru că valorile morale nu cresc sau scad, le ai sau nu le ai. Grupul nu s-a reformat însă la Adunarea Generală din 20 septembrie 2019.

Nu putem lua decizii rapid și vorbi „într-o voce”, când fundamentul moral comun al membrilor nu mai există. Și atunci cum putem, pe o singură voce, să facem acțiuni comune și să reacționăm public la derapajele puterii, încălcarea independenței justiției și a statului de drept?

Am fost invitată să mă alătur GDS acum mulți ani și cu fericire și smerenie am poășit pe acest piedestal, căci asta era atunci GDS. Piedestalul s-a surpat între timp, iar acum el nu mai există. De aceea demisionez”.

Grupul pentru Dialog Social  s-a constituit la 31 decembrie 1989 și este prima organizație a societății civile constituită legal după căderea comunismului. ONG-ul și-a propus să apere și să promoveze valorile democrației, libertățile și drepturile omului, iar de-a lungul anilor a fost o voce importantă în semnalarea derapajelor democratice, organizând întâlniri, mese rotunde, simpozioane având ca teme conflictele sociale, inițiativele legislative, libertatea presei și a televiziunii, minorități, alegeri locale și generale.

Grupul pentru Dialog Social are în componenţa sa actuală 41 de membri.

 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More