Update articol:
Infotrip pe Litoral

Laurențiu Oprescu: În luna august, vom începe negocieri pentru a avea zboruri interne pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, în 2025; Pentru prima dată după pandemie, nu avem zboruri interne

Aeroportului Mihail Kogălniceanu nu are zboruri interne, în acest an, pentru prima dată după pandemie, a declarat Laurențiu Oprescu, directorul de marketing al Aeroportului Mihail Kogălniceanu în cadrul conferinței ANAT organizată în cadrul Mega Infotripul sezonului 2024 pe riviera românească.

Laurențiu Oprescu a declarat: “Începând cu luna august, începem noi negocieri pentru zborurile interne, pentru anul 2025. Ne dorim ca toți tour turoperatorii să folosească acest aeroport și să îl aducem înapoi la nivelul dinainte de Revoluție.  Vrem să creștem numărul de turiști interni, să vină în condiții normale, cu un avion, pe litoral, după care să ajungă pe plajele de aici”.

El a menționat că negocierile sunt pentru Cluj, Timișoara și Iași: ”Pentru zborurile charter, suntem în discuții, pentru al treilea an, pentru Antalya, împreună cu touroperatorul Paralela 45. Este posibil ca, de anul viitor, să se deschidă și chartere către Creta, Tel Aviv. Avem negocieri deschise pentru aeroportul din Viena și cel din Varșovia.

Pentru cursele interne, am avut discuții cu companiile aeriane Fly One, HISky și cu Tarom, pentru anul acesta. Dar, compania Tarom este în reorganizare și nu poate deschide curse noi.

Suntem pregătiți să operăm orice fel de zboruri. Avem negocieri și pe extern, cu LOT și alte companii. Touroperatorii ne pot ajuta în această negociere, dacă includ transportul cu avionul în pachetele de turiști care se fac din septembrie (negocierea va fi mult mai lejeră, compania aeriană știind că o parte din aeronavă este alocată deja turoperatorilor de pe litoral pentru sezonul estival viitor)”.

De asemenea, Laurențiu Oprescu a precizat că Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu este un aeroport strategic și va avea o nouă imagine, vor fi făcute investiții semnnificative – vor fi schimbate sistemele de operare, sistemele de securitate. Domnia sa a menționat și un proiect de conectivitate feroviară duală – între Constanța și Aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), în parteneriat cu patronatele din industrie, reunite sub umbrela Organizației de Management al Destinației – (OMD) Județul Constanța, au organizat, în perioada 29.05 – 02.06.2024, Mega Infotripul sezonului 2024 pe Riviera Românească, eveniment care și-a propus să pună în valoare noutățile apărute pe litoral.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025