Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSergey Lavrov/ Sursa foto: mid.ru
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunţat vineri că Moscova aşteaptă o vizită a emisarului Vaticanului pentru pace în Ucraina şi este gata să se întâlnească cu el, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Lavrov a spus în comentarii televizate: “Acum eforturile Vaticanului, al cărui trimis va veni din nou, continuă. Suntem gata să ne întâlnim cu toată lumea, gata să vorbim cu toată lumea”.
Reprezentantul Vaticanului, cardinalul Matteo Zuppi, a fost în China săptămâna aceasta, ca parte a unui efort diplomatic pentru a facilita pacea în Ucraina. Lavrov nu a spus când este el aşteptat în Rusia.
Printre altele, agenţia oficială de presă rusă TASS îl citează vineri pe Lavrov declarând că “o adevărată conspiraţie şi încercări prin pseudo-diplomaţie apar în jurul subiectului aşa-ziselor negocieri pentru a întoarce totul cu susul în jos”.
“Aşa cum au făcut-o la începutul evenimentelor ucrainene, care de mulţi ani au fost o prioritate pentru colegii noştri occidentali, în primul rând Statele Unite şi Marea Britanie. Ei au investit miliarde de dolari în opoziţia ucraineană, aducând-o la putere printr-o lovitură de stat sângeroasă neconstituţională”, a adăugat Lavrov la o masă rotundă la Moscova dedicată reglementării crizei ucrainene.
Potrivit lui Lavrov, Federaţia Rusă este pregătită să răspundă tuturor iniţiativelor serioase pentru o reglementare ruso-ucraineană – această poziţie nu s-a schimbat. “Am declarat că vom răspunde la toate propunerile serioase şi aşa acţionăm”, a spus el, citat de TASS.
“Mingea nu este în terenul Rusiei”, a insistat şeful diplomaţiei ruse, citat vineri de agenţia de presă EFE.
“Toate mingile, care sunt deja multe, sunt în terenul regimului de la Kiev”, a adăugat el, asigurând că Moscova va studia “toate propunerile serioase” pentru a găsi o soluţie.
Kamala Harris îşi reglează conturile cu Joe Biden şi anturajul acestuia într-o carte care va…
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că nu este "deloc" mulţumit de situaţia din educaţie…
Preşedintele Nicuşor Dan apreciază că implementarea PNRR în România a reprezentat doar parţial un "insucces",…
Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea de rachete aer-aer avansate şi echipamente…
Comentatorul conservator Charlie Kirk a fost împuşcat miercuri în cursul unui eveniment organizat la Utah…
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…
This website uses cookies.
Read More