Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAsociațiile Române pentru Energie Eoliană și Fotovoltaică (RWEA & RPIA) organizează, în 29 și 30 octombrie, la București, un eveniment dedicat industriei energiei din surse regenerabile. Power Shift Summit beneficiază de susținerea asociațiilor de profil din Europa – WindEurope, SolarPower Europe – și a partenerilor locali precum AmCham, Concordia, ACUE și AFEER, potrivit unui comunicat de presă.
Summit-ul reunește lideri din Comisia Europeană, Parlamentul European și Guvernul României, alături de mari jucători din sectorul privat, local și regional. Participă, de asemenea, ambasadorii Statelor Unite ale Americii și Marii Britanii la București, precum și reprezentanți ai unor organizații europene de business: BusinessEurope și European Aluminium, se mai arată în comunicat.
”România și-a setat recent țintele pentru energie regenerabilă până în 2030, ceea ce impune investiții semnificative în tehnologie și infrastructură, precum și o colaborare între guvern și sectorul privat pentru a se asigura o tranziție coerentă, care să aducă beneficii pe întreg lanțul: producători, operatori de rețea, furnizori și consumatori. E nevoie de politici care să atragă investiții și să stimuleze competitivitatea. Evenimentul nostru creează tocmai platforma necesară pentru a facilita dialogul și colaborarea între sectoarele economice esențiale”, declară Liviu Gavrilă, Vice Președinte RWEA.
Cele două zile de Summit găzduiesc paneluri, workshop-uri și expoziții. Discuțiile se vor concentra pe teme legate de dezvoltarea rețelelor, accelerarea proiectelor de energie regenerabilă și competitivitatea la nivel european, noi inițiative legate de centrele de date și utilizarea inteligenței artificiale, toate integrate în contextul tranziției către energia verde.
Alfredo Parres, director în cadrul grupului Hitachi Energy, unul dintre vorbitorii de top prezenți la Summit, subliniază că „electricitatea va fi coloana vertebrală a viitorului sistem energetic” și spune că „e nevoie de o planificare holistică și de o accelerare a investițiilor în paralel cu dezvoltarea de noi parteneriate pentru a livra la viteza și la scara necesare”. La rândul său, Giles Dickson, CEO WindEurope, pune accent pe rețele susținând că “accesul la rețea este acum blocajul numărul unu pentru construirea de capacități din surse verzi. Acest lucru înseamnă mai puțină securitate energetică și prețuri mai mari. Este nevoie de acțiuni imediate pentru a profita de potențialul surselor regenerabile în România și în Europa de Sud-Est”.
Potrivit comunicatului, cei doi actori importanți pe piața energiei la nivel european vor completa mesajele cheie în cadrul panelurilor în care vor fi prezenți. Dezbaterile vor fi continuate prin workshop-uri susținute de experți pe teme precum:
Financial Intelligence este partener media al evenimentului.
Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…
Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…
Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…
Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…
This website uses cookies.
Read More