Update articol:

Liderii europeni afirmă că negocierile de pace pentru Ucraina nu pot fi decise fără Kiev (comunicat)

Liderii europeni afirmă că negocierile de pace pentru Ucraina nu pot fi decise fără Kiev (comunicat)
 - poza 1

Importanţi lideri europeni au declarat sâmbătă că “drumul către pace” în Ucraina nu poate fi decis fără Kiev şi că negocierile pot avea loc doar în contextul unui armistiţiu sau al reducerii ostilităţilor, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Poloniei, Finlandei şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au emis un comunicat comun, potrivit căruia “rămân angajaţi faţă de principiul conform căruia frontierele internaţionale nu trebuie modificate prin forţă”.

“Linia actuală de contact ar trebui să fie punctul de plecare al negocierilor”, se arată în comunicat.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat sâmbătă o rundă de contacte cu aliaţi apropiaţi, printre care prim-ministrul britanic, Keir Starmer, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, după ce s-a confirmat că preşedintele american, Donald Trump, intenţionează să se întâlnească cu preşedintele rus, Vladimir Putin, pe 15 august, notează EFE.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/03/2026)

Finalizarea lucrarilor de remediere in partea clasica a Unitatii 1

Turbo Short Certificates on Brent Crude Oil Future (RBBRETS2) (06/03/2026)

Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

SIMTEL TEAM (SMTL) (06/03/2026)

Clarificari privind rezultatele financiare preliminare aferente anului 2025

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (06/03/2026)

Demersuri privind vanzarea statiilor de incarcare masini electrice

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/03/2026)

Oprirea controlata a Unitatii 1 CNE Cernavoda