International

Liderii UE sprijină adoptarea de către Croaţia a monedei euro din 2023

Croaţiei i se permite să folosească moneda euro din 2023, au decis vineri liderii Uniunii Europene, la summitul de la Bruxelles, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a felicitat pe Twitter Croaţia, spunând că euro este parte a “visului european”.

La mai puţin de 10 ani de la aderarea la UE (în 2013), Croaţia va deveni al 20-lea membru al zonei euro.

Susţinerea “este un excelent semnal pentru Croaţia şi pentru economia ţării”, a afirmat premierul croat Andrej Plenkovic, la sosirea la summitul de la Bruxelles.

Acesta a adăugat: “Croaţia este pregătită pentru zona euro”, subliniind cât de bine este deja consacrată moneda unică în economia ţării.

“70% din turiştii care sosesc în Croaţia vin din ţări membre ale zonei euro, două treimi din schimburile noastre comerciale sunt cu state din zona euro”, a explicat Plenkovic.

La 1 iunie, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că Croaţia este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023, îndeplinind cele patru criterii nominale de convergenţă, iar legislaţia sa este pe deplin compatibilă cu cerinţele tratatului şi cu Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale/BCE.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

o oră ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

o oră ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

o oră ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

o oră ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More