Afaceri

Liviu Rogojinaru şi Iulian Cristian Simu – numiţi secretari de stat la Ministerul Economiei (actualizare reactie CNIPMMR) 

actualizare reactie CNIPMMR: 

CNIPMMR precizează: “Cu o activitate de peste 25 de ani în mediul antreprenorial, domnul Liviu Rogojinaru a fost din luna aprilie 2016 Secretar General al CNIPMMR ocupându-se de departamentul relaţiilor internaţionale şi promovare afacerii, iar de anul trecut a ocupat și funcția de Vicepreședinte al Consiliului Economic și Social (CES), organism consultativ al Parlamentului şi al Guvernului României constituit în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale ai societăţii civile
În cadrul cabinetului coordonat de domnul Virgil Popescu, Liviu Rogojinaru va avea în portofoliu mediul de afaceri și coordonarea domeniului întreprinderilor private mici și mijlocii”.

…………..

Liviu Rogojinaru a fost numit secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, potrivit unei decizii a premierului publicată în Monitorul Oficial.

Liviu Rogojinaru este secretarul-general al CNIPMMR. Anul trecut, Plenul Consiliului Economic și Social (CES), organism consultativ al Parlamentului şi al Guvernului României constituit în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale ai societăţii civile, l-au ales în funcția de Vicepreședinte al CES, pentru următorul an, pe domnul Liviu RogojinaruLiviu Rogojinaru, este membru al plenului CES de peste 5 ani, făcând parte în perioada 2014-2018 din Biroul Executiv al CES, birou ce are ca scop coordonarea activității CES-ului, coordonarea comisiilor de specialitate și asigurarea îndeplinirii hotărârilor plenului CES.

Tot printr-o decizie a premierului Ludovic Orban a fost numit şi Iulian Cristian Simu secretar de stat la Ministerul Economiei.  Acesta a lucrat la UZINA MECANICĂ CUGIR. 

Articole recente

Ministerul Finanțelor: În primele șase luni, deficit de 3,68% din PIB față de deficitul de 3,62% din PIB aferent celor șase luni ale anului 2024

Execuția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un…

20 de minute ago

FNGCIMM garantează creditele punte în baza adeverințelor APIA 

Începând cu luna iulie 2025, fermierii crescători de animale pot beneficia de credite punte avantajoase,…

o oră ago

Bruxellesul apără acordul comercial încheiat cu Trump

Un compromis 'bun' sau o capitulare în faţa preşedintelui american Donald Trump? Comisia Europeană a…

2 ore ago

Sorin Grindeanu: Radu Oprea mi-a spus că are un cazier fiscal la zi curat

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că şeful Secretariatului General al Guvernului,…

2 ore ago

Grindeanu, întrebat dacă Neacşu ar trebui să îl înlocuiască pe Anastasiu: Nu cred că lucrurile trebuie discutate în această formă

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că nu crede că vicepremierul Marian…

2 ore ago

Comisia Europeană: Temu încalcă Regulamentul privind serviciile digitale în ceea ce priveşte produsele ilegale de pe platforma sa

Comisia Europeană a constat luni, cu titlu preliminar, că Temu încalcă obligaţia prevăzută în Regulamentul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More