Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzLucian Bode, ministrul Transporturilor
Trenul spre Aeroportul Otopeni va circula începând de duminică, la un interval de 40 de minute, 24/24 ore, durata călătoriei fiind de aproximativ 20 de minute, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, pe pagina sa de Facebook.
“Am avut astăzi discuţii pe marginea acestui tarif pe calea ferată, ţinând cont de Metodologia de calcul a tarifelor maximale pentru transportul de călători pe calea ferată, dar şi de discuţiile purtate cu operatorii feroviari şi cu partenerii sociali, aceştia fiind de acord cu propunerea MTIC, în privinţa preţului călătoriei. Sunt în măsură să vă spun că am reuşit să ajungem la un consens şi să anunţ că preţul unei călătorii pe această rută este de 4 lei”, a scris ministrul pe reţeaua de socializare.
El a precizat că este vorba de primul tronson de cale ferată construit de la zero în România din 1984 până în prezent.
“Proiectul a fost unul complex: s-au construit 3 podeţe, 1 viaduct, 1 staţie de cale ferată şi un punct de oprire în oraşul Otopeni şi s-a realizat racordul de cale ferată la Terminalul T1 sosiri din Aeroport. Arhitectura staţiei are caracter unicat şi este o structură spaţială dispusă sub forma unui arc de cerc. Proiectul îndeplineşte un vis de peste 30 de ani al românilor, şi anume, acela de a conecta Aeroportul Internaţional Henri Coandă la reţeaua feroviară. Am avut ambiţia de a finaliza acest proiect de infrastructură feroviară şi m-am ţinut de cuvânt”, a adăugat şeful de la Transporturi.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că trebuie crescută vârsta de pensionare, la toate categoriile,…
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în privinţa reformei în administraţia publică locală că, din…
Deficitul bugetar nu poate fi mai mic de 8% în acest an, perioada de reducere…
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în legătură cu proiectele PSD de eliminare a CASS…
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, luni, că în opinia sa prevederile care privesc magistraţii din…
Şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, a afirmat că a discutat…
This website uses cookies.
Read More