Afaceri

Lucrări de circa 37 milioane de lei la parcul Tăbăcărie din Constanța: trasee pietonale, spații verzi, iluminat public și faleza lacului, reabilitate de primăria Constanța

Cel mai mare parc din Constanța intră în reabilitare. Proiectul tehnic de consolidare și reabilitare a falezei lacului Tăbăcărie este finalizat. Investițiile pentru reamenajarea malurilor ar ajunge la cca. 37 de milioane de lei. Iluminatul public, spațiile verzi, traseele pietonale fac parte dintr-un proiect separat, la care lucrările au început deja, anunță primarul Constanței Vergil Chițac. Proiectul este împărțit în trei etape, iar lucrările urmează să fie finalizate în cursul anului 2024.

Primarul Constanței, Vergil Chițac anunță pe rețelele de socializare un proiect amplu de reabilitare a parcului Tăbăcărie. Parcul va avea cinci grădini tematice, iluminat public nou, malurile lacului consolidate și trasee pietonale reparate și reamenajate. Administrația municipiului mai anunță că Amfiteatrul va fi de asemenea reabilitat și va putea găzdui, din nou, spectacole și evenimente în aer liber.

”Are și Constanța Herăstrăul ei. Tăbăcărie este un parc simbol pentru toți constănțenii. Vreau să redăm comunității un spațiu verde reamenajat, sistematizat și reparat. În același timp trebuie să redăm parcului curățenia, farmecul și frumusețea pe care, să recunoaștem, în timp le-a pierdut, spune primarul Vergil Chițac.

”Prima etapă a lucrărilor de reamenajare trebuie să fie finalizată până în martie 2024. Concomitent, lucrăm la consolidarea falezei lacului Tăbăcăriei, degradată și chiar instabilă în anumite zone. Proiectul tehnic este deja finalizat. De asemenea, reamenajăm întreg spațiul verde din parc. Lucrările, în ansamblul lor, sunt fără precedent în istoria de peste 40 de ani a acestui parc”, a subliniat primarul.

Din anii 90 nu a mai făcut nimeni lucrări capitale în parcul Tăbăcărie

Primăria va consolida malurile lacului, va amenaja vegetația și va construi inclusiv un pasaj pietonal. Peste 5 km de mal/faleză vor fi reamenajați conform proiectului tehnic finalizat de primărie. Lucrările și soluțiile tehnice aferente sunt împărțite pe zone, în funcție de specificul zonal al malului. Proiectul integral are costuri estimate de aproximativ 37 de milioane de lei și urmează să intre în faza de licitare publică.

”Urmează să înceapă lucrările și pentru faleza lacului, întrucât s-a erodat în câteva zone și s-a prăbușit în lac. Am ales această perioadă din considerentul că, iarna, parcul e mai puțin frecventat”, a arătat primarul Vergil Chițac.

Parcul va fi complet reabilitat. Prima etapă a lucrărilor este gata în primăvara lui 2024

Prima etapă a lucrărilor de reabilitare cuprinde aproximativ 50% din suprafața parcului. Primarul Vergil Chițac spune că pentru a minimaliza disconfortul, lucrările au fost începute iarna, atunci când parcul nu este atât de utilizat de constănțeni.

Etapele 2 și 3 sunt programate în intervalul primăvară – vară 2024. Acestea includ reamenajarea și reabilitarea tuturor spațiilor verzi din parc, dar și lucrări de reabilitare la faleza lacului Tăbăcăriei care, arată primarul, este erodat în mai multe zone și chiar prăbușit în lac.

Cinci grădini amenajate în parcul Tăbăcăriei

Planurile de reabilitate prezentate de primarul Chițac cuprind amenajarea a patru grădini tematice și reabilitarea grădinii japoneze deja existentă în parc. De asemenea, sunt în plan și câteva elemente de noutate,  să fie amenajate mai multe grădini cu diferite tematici. Grădină cu pontoane din lemn cu structură ușoară. O grădină franțuzească, ale cărei puncte de atracție vor fi plantele (trandafiri, lavandă, arbori, arbuști). O grădină senzorială, ale cărei trasee sunt gândite să prezinte mai multe texturi și culori. O grădină de umbră, în care va exista o zonă omogenă de arbori.

Construit acum 40 de ani, parcul a rămas cea mai mare zonă verde a municipiului aproximativ 100 ha (inclusiv lacul Tăbăcăriei). Pentru un termen de comparație, parcul Herăstrău, cel mai mare parc din București, are o suprafață de 187 de ha, aproape de două ori mai mare.

Articole recente

Comisia Europeană propune spre adoptare acorduri comerciale cu Mercosur şi Mexic

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, Consiliului propunerile sale pentru semnarea şi încheierea Acordului de parteneriat…

2 ore ago

Pîslaru: UE este încântată de actualul de actualul guvern şi de fermitatea pe care o avem, de măsurile “nepopulare”

Uniunea Europeană şi partenerii de discuţie sunt foarte încântaţi de actualul guvern, de fermitatea pe…

3 ore ago

Protocol pentru extinderea Magistralei 7 de metrou Bragadiru – Voluntari; valoarea estimată a proiectului, 2,47 miliarde de euro

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Şerban, a semnat, miercuri, protocolul de colaborare interinstituţională pentru extinderea…

3 ore ago

ASF a lansat în dezbatere publică un proiect de regulament ce vizează simplificarea şi standardizarea procedurii de autorizare a OPCVM

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, miercuri, un proiect de regulament ce vizează…

3 ore ago

Directorul Nuclearelectrica: Retehnologizarea Unităţii 1 a Centralei Cernavodă va asigura încă 30 de ani energie curată şi viabilă

Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, a declarat miercuri, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, că retehnologizarea Unităţii 1,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More