Update articol:

Macron susţine că reluarea dialogului cu Putin este “în curs de pregătire’

Emmanuel Macron/ Sursa foto: Twitter Emmanuel Macron/ Sursa foto: Twitter

Emmanuel Macron a afirmat marţi că reluarea dialogului cu preşedintele rus Vladimir Putin este “în curs de pregătire”, afirmând în acelaşi timp că Moscova nu arată “o voinţă reală” de a negocia pacea în Ucraina, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Întrebat despre acest subiect cu prilejul unei deplasări în departamentul Haute-Saone, preşedintele francez a răspuns: “Acest lucru se pregăteşte şi deci există discuţii la nivel tehnic”.

El a precizat că acest lucru se face “în transparenţă şi în concertare” cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară are de suferit din cauza invaziei ruse de aproape patru ani.

“Este important ca europenii, într-adevăr, să-şi restabilească propriile canale de discuţii”, a spus Emmanuel Macron.

Şeful statului francez nu a avansat totuşi nicio dată şi estimează că recentele atacuri ruseşti “intolerabile” nu dovedesc “o voinţă reală de a negocia pentru pace”.

Marea majoritate a liderilor europeni îl ţin pe preşedintele rus la distanţă din cauza războiului din Ucraina. Însă după ce Donald Trump s-a apropiat de Vladimir Putin, a crescut tentaţia de a relua contactul pentru a evita ca preşedintele american să fie singurul care negociază în acest dosar.

În decembrie anul trecut, Emmanuel Macron a estimat astfel că “va redeveni util să discutăm cu Vladimir Putin”, o declaraţie bine primită de Kremlin.

Preşedintelui francez i s-a reproşat că a continuat să vorbească cu omologul său rus timp de luni de zile după începutul ofensivei ruseşti în Ucraina, în februarie 2022, iar apoi a încetat orice contact, folosind un ton din ce în ce mai virulent cu privire la Vladimir Putin.

Emmanuel Macron şi Vladimir Putin au discutat ultima oară în luna iulie a anului trecut, în principal pe tema eforturilor diplomatice pentru reglementarea programului nuclear iranian. Cu acest prilej ei şi-au afişat divergenţele cu privire la Ucraina.

Precedentul lor apel telefonic datează din 11 septembrie 2022 şi a avut ca temă centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie, ocupată de ruşi.

BVB | Știri BVB
ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (03/02/2026)

Notificare Swiss Capital - oferta publica de cumparare actiuni ELECTROMAGNETICA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

COMELF S.A. (CMF) (03/02/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) Semestrul 2 2025

OMV PETROM S.A. (SNP) (03/02/2026)

Disponibilitate rezultate preliminare la 31.12.2025 si detalii teleconferinta