International

Actualizare: Acţiunile Airbus au urcat, după ce China a comandat livrarea a 300 de aeronave

Actualizare:  Acţiunile Airbus au urcat marţi după ce grupul aeronautic european a obţinut un contract de zeci de miliarde de euro pentru livrarea a 300 de aeronave Chinei, transmite Reuters.

La Bursa de la Paris, acţiunile Airbus înregistrau marţi dimineaţa un avans de 1,9%, după comanda gigant anunţată luni seara, care a coincis cu vizita în Europa a preşedintelui chinez Xi Jinping.

Marţi, Xi Jinping se va întâlni la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cu cancelarul german Angela Merkel şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru discuţii privind schimbările climatice, comerţul şi multilateralismul.

Analiştii băncii americane de investiţii Citigroup şi-au sfătuit clienţii să cumpere acţiuni Airbus. “Nu avem detalii privind programul livrărilor dar China va lua aproximativ 20-25% din producţia anuală a Airbus şi ţinând cont că aeronavele din familia A320 sunt deja vândute până în 2025, credem că a sporit probabilitatea ca Airbus să-şi majoreze producţia”, se arată în analiza Citigroup.

……………

Franţa a semnat 15 contracte de afaceri cu China, în valoare de miliarde de euro, inclusiv un acord prin care grupul energetic francez EDF va construi un parc eolian offshore în China, a informat un reprezentant al Palatului Elysee. Compania franceză Fives şi grupul China National Building Materials au  semnat un acord de un milion de euro în vederea cooperării în sectorul economisirii energiei în ţările în curs de dezvoltare. De asemenea CMA-CGM şi China State Shipbulding Corporation vor construi zece containere, într-o tranzacţie evaluată la 1,2 miliarde de euro. De asemenea, Parisul şi Beijingul au fost de acord cu ridicarea restricţiilor la exporturile de carne de pasăre din Franţa către China.

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a spus: “Reducerea gazelor cu efect de seră, eficiența standardelor energetice, reorientarea fluxurilor financiare, alinierea băncilor de dezvoltare la Acordul de la Paris … Cu China, avansăm în ceea ce priveşte clima”.

Acesta consideră că vizita de stat a președintelui chinez vine într-un moment în care Uniunea Europeană se află la momentul alegerilor şi că cele două ţări au o responsabilitate: să construiască echilibrul de mâine.

Potrivit lui Macron, Franţa nu se află în rivalitate strategică cu China în Africa, ci aceste state pot fi parteneri în termeni de securitate, educație, infrastructură și dezvoltare.

 

China a comandat 300 de avioane Airbus de aproximativ 30 de miliarde de euro

Valoarea celor 300 de avioane Airbus comandate de China este de aproximativ 30 de miliarde de euro (33,94 de miliarde de dolari), a anunţat, ieri, un oficial al preşedinţiei franceze, potrivit Reuters.

 

 

 

 

Articole recente

Dogioiu: Guvernul nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare

Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard…

53 de minute ago

Visual Fan raportează creșterea de aproape cinci ori a profitului, la 5,8 milioane lei, în primul semestru

Visual Fan, deținătoarea brandului Allview și companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul…

54 de minute ago

Horváth: 70–80% din bugetele IT sunt recurente, dar planificarea inteligentă poate reduce efortul și crește valoarea strategică

Majoritatea departamentelor IT replanifică anual aceleași costuri recurente, ceea ce duce la pierderi de timp,…

59 de minute ago

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și evidențe empirice

Autor: Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR Convergența economică a României rămâne, dincolo de dimensiunea celorlalte evoluții…

o oră ago

Trump numește cei mai importanți 3 candidați pentru a-l înlocui pe șeful Fed Jerome Powell

Administrația Trump continuă să critice Rezerva Federală, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, spunând că banca centrală…

2 ore ago

SUA au notificat aliații din UE că se retrag din combaterea dezinformării provenite din Rusia, China şi Iran

Statele Unite ale Americii au informat statele din Europa că se retrag din eforturile comune…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More