Update articol:

MAGNOR: Estimăm o creștere a cererii locale de aur cuprinsă între 40% și 50%, în 2026

MAGNOR: Estimăm o creștere a cererii locale de aur cuprinsă între 40% și 50%, în 2026
 - poza 1

În cursul anului 2025, prețul aurului a înregistrat o creștere semnificativă de peste 65%. Proiecțiile analiștilor internaționali din ultimul trimestru al anului 2025 indicau faptul că, pe parcursul anului 2026, prețul aurului ar putea depăși pragul de 5.000 USD/uncie. Aceste estimări s-au materializat încă din luna ianuarie 2026, când aurul a atins un nivel record de 5.500 USD/uncie. Evoluția prețului a fost determinată de factori structurali globali precum achizițiile susținute ale băncilor centrale, deprecierea dolarului american și creșterea cererii investiționale din partea fondurilor și a investitorilor individuali.

Aurul și-a demonstrat capacitatea de a proteja valoarea capitalului într-un context economic marcat de incertitudine. În ultimul an, am observat un interes în creștere pentru aurul de investiții, dar și pentru utilizarea aurului ca activ financiar, cu valoare economică reală”, subliniază Cosmin Popovici, CEO MAGNOR, holdingul românesc cu cea mai diversificată platformă de tranzacționare a bijuteriilor și lingourilor din aur, produselor de lux și electronicelor pre-owned, potrivit unui comunicat.

Creșterea accelerată a prețului aurului a schimbat fundamental modul în care acesta este perceput de către deținători. Aurul nu mai este doar un bun personal sau un obiect cu valoare emoțională, ci un activ cu valoare financiară care crește în timp și care poate fi utilizat pentru obținerea de lichidități.

Evoluția recentă a valorii aurului determină totodată și o majorare a lichidității obținute de clienți prin serviciile de microcreditare de tip amanet. În acest context, clienții pot accesa în prezent o lichiditate cu aproximativ 65% mai mare comparativ cu anul 2024, folosind același obiect din aur. De exemplu, în ianuarie 2026 un client a obținut un împrumut mediu de 2.500 lei față de 1.500 lei în 2024, valorificând același colateral din aur. Această dinamică reconfirmă aurul ca activ lichid și sigur, cu rol esențial în protejarea valorii în fața inflației și a incertitudinilor economice și geopolitice. Într-un context volatil, aurul rămâne o soluție financiară stabilă și relevantă, potrivit MAGNOR.

Perspectivele pentru 2026 indică menținerea cererii ridicate la nivel global, pe fondul unor factori structurali care continuă să favorizeze aurul, se mai arată în comunicat. Cererea este susținută de politici monetare mai relaxate, orientarea economiilor emergente către aur ca activ strategic și integrarea aurului ca element structural în portofoliile de investiții.

În România, acești factori internaționali se suprapun peste un context local caracterizat de interes crescut pentru diversificarea economiilor personale, inflație și volatilitate valutară. Piața internă se află într-o fază de expansiune, fiind alimentată în principal de cererea persoanelor fizice.

„Pentru 2026, estimăm o creștere a cererii locale de aur cuprinsă între 40% și 50%, în linie cu tendința globală. Segmentul lingourilor de aur de investiții cu gramaj de 5–10 grame rămâne dominant, datorită accesibilității și flexibilității”, arată Cosmin Popovici.

Lingourile de aur de investiții comercializate de MAGNOR sunt produse în România de RAFINOR, liderul industriei de prelucrare a metalelor prețioase, companie care utilizează exclusiv materiale reciclate din surse sigure, în linie cu principiile economiei circulare.

BVB | Știri BVB
COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (03/02/2026)

Schimbare in conducerea societatii

COMELF S.A. (CMF) (03/02/2026)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (03/02/2026)

Raspuns FT la Declaratia CR cu privire la proiectul Contractului de Administrare