Politica

MAI, declarație 9 iunie 2024, ora 17: 722 de sesizări referitoare la posibile încălcări ale legii: 273 nu s-au confirmat, iar 86 sunt în curs de verificare

Până la acest moment, au fost primite 722 de sesizări referitoare la posibile încălcări ale legii: 273 nu s-au confirmat, iar 86 sunt în curs de verificare.

În urma sesizărilor au fost aplicate 226 de sancțiuni contravenționale: 112 avertismente și 114 amenzi în valoare de peste 126 de mii de lei.

Polițiștii efectuează în prezent cercetări cu privire la săvârșirea a 165 de posibile infracțiuni, săvârșite de la începerea procesului de vot.

1. Polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea ilfoveană Ștefăneștii de Jos, un bărbat care se deplasa cu un autoturism împarte sume de bani mai multor persoane, în context electoral. Polițiștii au descoperit în autoturismul bărbatului respectiv sume de bani precum și liste ce conțin numele și prenumele unor persoane. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru coruperea alegătorilor.

2. Polițiștii prahoveni au fost sesizați cu privire la faptul că membra unui birou electoral al unei secții de votare a înmânat mai puține buletine de vot decât cele prevăzute, pentru un număr de 10 persoane. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.

3. În Craiova, județul Dolj, polițiștii au fost sesizați prin intermediul numărului unic de urgențe 112 cu privire la faptul că un observator al unei formațiuni politice a fost lovit de reprezentanți ai altei formațiuni politice, pe o stradă din localitate, pe fondul unei discuții contradictorii spontane. A fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

4. Polițiștii dintr-o localitate din județul Botoșani, au fost sesizați cu privire la faptul că la un restaurant situat la mai puțin de 500 de metri de o secție de votare se comercializează și se consumă băuturi alcoolice. Sesizarea s-a confirmat, în acest caz fiind aplicată o amendă de 2.200 lei.

5. În județul Suceava, președinta secției de votare a sesizat faptul că din biroul electoral al secției face parte fratele unuia dintre candidații la alegerile pentru Consiliul Local. Anterior, membrul respectiv a depus o declarație tipizată în care a precizat faptul că nu se află în nicio situație de incompatibilitate. După sesizarea de azi a președintei, bărbatul a făcut cerere de retragere din biroul electoral, motivând că a interpretat greșit prevederile legale care îi interziceau să facă parte din biroul electoral. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru fals în declarații.

6. Polițiștii dintr-un oraș din jud. Galați au fost informați că un bărbat a postat astăzi pe o rețea de socializare o postare, prin care face campanie electorală în favoarea unui candidat. A fost amendat cu 1.400 lei.

7. Într-o localitate din Timiș, un membru din cadrul biroului electoral al secției de votare a sesizat faptul că doi alegători au primit buletine de vot deja ștampilate. Președintele biroului electoral a anulat buletinele de vot. Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de falsificare a documentelor și evidențelor electorale.

8. Referitor la imaginile difuzate în spațiul public în care apare un polițist din Dolj, menționez că la nivelul IPJ Dolj a fost dispusă efectuarea de verificări de urgență. În urma verificărilor, polițistul a fost înlocuit din serviciu și a fost sesizat Parchetul pentru săvârșirea infracțiunilor de fraudă la vot, complicitate la fraudă la vot și abuz în serviciu.

În contextul desfășurării procesului electoral, au fost înregistrate 27 de cazuri medicale, în 17 dintre situații fiind nevoie de transport la spital.

De asemenea, la o secție de votare din jud. Hunedoara s-a întrerupt procesul de vot din cauza unei întreruperi a alimentării cu energie electrică.

Angajații MAI vor verifica în continuare cu maximă atenție toate sesizările privind producerea unor incidente electorale.

În cadrul acțiunilor desfășurate până la această oră în trafic, au fost verificate peste 11.200 de persoane cu 9.000 de vehicule, fiind aplicate 2205 de sancțiuni contravenționale și constatate 40 de infracțiuni. Aceste verificări în trafic vor continua pe parcursul zilei.

Pentru a veni în sprijinul alegătorilor care nu dețin documente de identitate valabile, structurile de evidență a persoanelor din întreaga țară, au program cu publicul inclusiv astăzi. Până la această oră, au fost deja eliberate acte de identitate pentru 13.612 persoane.

În ceea ce privește persoanele aflate în centrele de rețineri și arest preventiv ale unităților de poliție, Inspectoratul General al Poliției Române a dispus măsurile necesare pentru a permite exercitarea dreptului de vot de către cei care îndeplinesc condițiile legale. Până la acest moment 528 dintre persoanele reținute sau arestate preventiv, care și-au anunțat intenția de a vota, și-au exercitat dreptul de vot.

Următoarea declarație de presă cu cele mai recente informații privind misiunile MAI în contextul alegerilor este programată pentru ora 20.00.

Articole recente

Taxele vamale de 15% la exporturile europene au un impact direct limitat asupra României (Concordia)

Taxele vamale de 15% la exporturile europene au un impact direct limitat asupra României, în…

2 minute ago

Trump avertizează Iranul că instalaţiile sale nucleare ar putea fi bombardate din nou

Preşedintele american Donald Trump a avertizat luni că va ordona noi atacuri americane asupra instalaţiilor…

4 minute ago

Trump îi dă lui Putin alt termen, de 10-12 zile, pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că acordă Rusiei un nou termen limită de…

6 minute ago

Durov, fondatorul Telegram, interogat în Franța în legătură cu presupus conținut ilegal pe aplicație

Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost interogat luni de magistrații anchetatori din Paris în legătură…

8 minute ago

Eturia: În ultimii ani, Malaezia cucerește turiștii români

Malaezia devine una dintre revelațiile turistice ale ultimilor ani pentru români. Numărul călătoriilor a crescut…

39 de minute ago

Ucraina: Serghei Lavrov elogiază “pragmatismul” lui Donald Trump şi susţine că Europa “a înnebunit”

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a elogiat luni pragmatismul preşedintelui SUA, Donald Trump, cu…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More