International

McDonald’s reia activităţile în Ucraina, dar deocamdată numai pentru livrări

Lanţul de restaurante de tip fast-food McDonald’s Corp. a redeschis marţi trei restaurante de la Kiev, pentru prima dată după şase luni de la închiderea lor din cauza invaziei ruseşti, un semn că viaţa revine la normal în capitala Ucrainei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“După discuţii cu oficialii ucraineni, cu specialiştii în domeniu securităţii şi cu furnizorii”, grupul McDonald’s a decis să reia, pentru moment, doar activităţile de livrări.

Potrivit jurnaliştilor AFP, marţi dimineaţa mai mulţi angajaţi ai unor platforme de livrări stăteau la coadă în exteriorul unui restaurant McDonald’s din Kiev, aşteptând să prea comenzile pentru clienţi.

“În octombrie, aceste trei restaurante vor fi redeschise complet, inclusiv serviciile McDrive şi Express “, a precizat McDonald’s într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, alte şapte restaurante din capitala Ucrainei ar urma să îşi redeschidă porţile în curând, precum şi alte restaurante “din oraşele din vestul ţării”.

Compania americană şi-a închis toate restaurantele din Ucraina şi Rusia în luna martie, iar în luna mai grupul american şi-a vândut majoritatea restaurantelor din Rusia către un partener local.

Înainte de invazia rusească, McDonald’s avea 109 de restaurante în Ucraina şi 850 în Rusia.

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

28 de minute ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

41 de minute ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

56 de minute ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

o oră ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

2 ore ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More