Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzXi Jinping, preşedintele Chinei
China a minţit în legătură cu numărul de pacienţi COVID-19 din Wuhan, punctul zero pentru pandemia globală, înaintea vizitei din 10 martie a președintelui Xi Jinping în regiune, a declarat un medic pentru Kyodo News.
În aceeași zi, autoritățile sanitare din China nu au raportat noi cazuri de coronavirus la Wuhan, mai mulți pacienți simptomatici au fost eliberați mai devreme din carantină, în timp ce oficialii din domeniul sănătății au suspendat testările, potrivit Japan Times.
Medicul, în vârstă de 40 de ani, ale cărui responsabilități includ şi decizia dacă un pacient poate fi externat dintr-un spital și-a exprimat îngrijorarea că, dacă adevărul rămâne ascuns publicului, ar putea apărea un alt focar.
Liniile directoare ale Comisiei Naționale de Sănătate stipulează că pacienții trebuie fie testaţi negativ de două ori și să fie verificaţi dacă mai au sau nu pneumonie printr-un tomograf computerizat, înainte de a fi externaţi.
Potrivit medicului, încă din momentul vizitei lui Xi, deși pacienții săi prezentau încă semne de pneumonie, aceştia au fost eliberați din carantină, la dispoziţia unui „specialist” din partea autorității de prevenire și control al epidemiei.
De atunci, criteriile de externare a pacienților s-au relaxat și “a început o eliberare în masă a pacienților infectați”, a spus el.
De asemenea, interogatoriile pacienților cu simptome precum febră au fost simplificate, iar testele de sânge pentru detectarea anticorpilor produși în timpul infecției au fost întrerupte. Ca urmare, „pacienții au fost eliberați înapoi în societate”, a mai spus medicul.
Xi a făcut prima sa vizită în orașul central chinez Wuhan, la 10 martie, de la începutul focarului, subliniind realizările guvernului în eforturile sale de prevenire și control al epidemiilor.
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…
Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…
Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…
Fondul Proprietatea a completat convocatorul AGA din 29 septembrie cu propunerile transmise de Ministerul Finanțelor,…
This website uses cookies.
Read More