Update articol:

Mexicul propune ca SUA să se numească “America Mexicană”, ca răspuns la provocările lui Trump

Mexicul propune ca SUA să se numească “America Mexicană”, ca răspuns la provocările lui Trump
 - poza 1 Claudia Sheinbaum/ Sursa foto: facebook.com/gobmexico

Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a propus miercuri ca Statele Unite să fie redenumite “America Mexicană”, ca răspuns preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, care doreşte să schimbe numele Golful Mexic în “Golful Americii”, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Evident, Golful Mexic este un nume recunoscut de Naţiunile Unite, de ce să nu se numească (Statele Unite) America Mexicană, asta sună bine, nu?”, a glumit preşedinta mexicană în cursul conferinţei de presă obişnuite.

“El a vorbit despre nume, şi noi vorbim despre nume”, a adăugat ea, în faţa unei hărţi a lumii datând din secolul al XVII-lea pe care o bună parte din regiunea nord-americană apare sub numele America Mexicană.

Claudia Sheinbaum a repetat, însă, că va întreţine “o relaţie bună cu preşedintele Trump”, bazându-se “pe relaţia bună pe care Trump a avut-o cu preşedintele (Andrés Manuel) Lopez Obrador” (2018-2024).

Mexicul este primul partener comercial al Statelor Unite.

“Vom schimba numele Golfului Mexic în +Golful Americii+, care sună frumos”, a declarat Trump marţi, cu mai puţin de două săptămâni înainte de învestirea sa.

“Iar Mexicul trebuie să înceteze să mai lase milioane de oameni să intre în ţara noastră”, a adăugat el în timpul unei conferinţe de presă provocatoare în cadrul căreia a repetat ambiţiile de a anexa Canalul Panama şi Groenlanda.

Donald Trump a mai afirmat că Mexicul este condus de carteluri ale drogurilor, la care Claudia Sheinbaum a răspuns că ţara sa este “guvernată de popor”.

Preşedintele ales a ameninţat că va impune tarife de 25% la importurile mexicane, dacă Mexicul nu opreşte intrarea migranţilor ilegali şi a drogurilor în ţara sa.

El a anunţat, de asemenea, că va clasifica cartelurile mexicane drept grupuri teroriste.

Trump a luat deja în considerare această măsură în timpul mandatului său anterior (2017-2021), punând-o în cele din urmă în aşteptare la cererea preşedintelui mexican de atunci, Andrés Manuel Lopez Obrador, care a acceptat să coopereze în chestiuni de securitate, dar a respins o eventuală prezenţă militară americană pe teritoriul său.

Claudia Sheinbaum respinge şi astăzi această măsură, invocând acelaşi argument ca şi Lopez Obrador, mai scrie AFP.

BVB | Știri BVB
ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (12/11/2025)

Convocare AGOA & AGEA din data de 15 decembrie 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (12/11/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - DEER-EFSA

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (12/11/2025)

Disponibilitate Raport Financiar Trimestrul 3 2025 si Detalii Videoconferinta