Burse/Investitii

Mihai Chișu: Vrem să exportăm aplicația E-Vote pe piețele din regiune 

Listarea Hidroelectrica este evenimentul care va schimba –  și a început deja să o facă –  fața pieței românești de capital, pentru că va aduce un nou stil și alte standarde, a spus Mihai Chișu, CEO E-Vote, la Forumul Pieței de Capital, organizat de Financial Intelligence.

Acesta a explicat: “Sunt convins că pe măsură ce investitorii instituționali vor pătrunde mai mult în piața noastră de capital, și nivelul nostru de standardizare va crește, sperând să trecem la o piață emergentă completă. Cred că le datorăm foarte mult investitorilor instituționali străini pentru modul în care piața noastră de capital s-a dezvoltat, iar prin listarea Hidroelectrica apetitul lor va crește”.

Aplicația E-Vote, folosită în cadrul Adunărilor Generale, ține foarte mult de tehnologie și inovație, e un proiect care a început în urmă cu ceva ani, a spus Mihai Chișu. Acesta a precizat: “Un astfel de proiect trebuia să existe, iar noi am reușit să-l aducem pe piață. Pandemia chiar ne-a ajutat în acest demers. O astfel de soluție digitală a răspuns unei cerințe acute și inovația pe care noi a adus-o a contribuit apoi la un standard de a aduce guvernanța corporativă în rândul companiilor.

Pentru o companie există avantajul că poate să țină o adunare generală fără să fie neapărat îngrijorată de o locație. Mai ales dacă firma are zeci de mii de acționari. Ar trebui să aibă o sală foarte mare, să aibă o logistică care să fie destul de riguros implementată. Prin această aplicație, se rezolvă autormat această problemă, iar costurile se reduc drastic.

Pe lângă asta, mai sunt și costuri de logistică nu numai ale adunării în sine, ci și modul în care se contabilizează, se numără voturile. Este vorba și de timp.

Aplicația noastră întrunește criteriile de ESG și guvernanță corporativă, fiind un instrument prin care economisești timp, resurse, nu numai în numele companiei, ci și în numele acționarilor tăi. Plus că aduce foarte multă transparență”.

Până în prezent, aplicația E-Vote este utilizată de peste 30 de companii. “Credem că există potențial ca numărul companiilor să crească, vedem interes și din partea companiilor de stat cu care am început să purtăm din ce în ce mai multe discuții în a le oferi deschiderea aceasta către acționari și cred că în anul 2024 o să putem să facem o surpriză chiar negociind ieșirea E-Vote pe piața regională. Avem ambiția să exportăm un produs autentic românesc, care nu se regăsește până acum în piețe pe care noi le-am studiat”, a mai spus Mihai Chișu.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

8 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

9 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More