Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzUltimii ani ne-au arătat că, pe termen scurt, de un an de zile, orice se poate întâmpla (de la pandemii până la războaie), însă pe termen mai lung, de 3-5 ani, sunt încrezător în evoluția economiei românești și a companiilor listate, ne-a spus Mihai Purcărea, CEO BRD Asset Management.
Acesta a subliniat că pe bursa locală avem multe companii de valoare care pot beneficia puternic în urma schimbărilor recente, respectiv concentrarea mai mare pe siguranță energetică și scurtarea lanțurilor de producție și implicit investiții mai mari pe piața locală.
Un catalist puternic va fi și listarea Hidroelectrica, în special că poate favoriza includerea româniei în cadrul piețelor “emergente” de către MSCI, apreciază Mihai Purcărea. În opinia sa, 2022 a fost un an dificil pentru piața fondurilor de investiții.
***
Cum caracterizați evoluția pieței fondurilor de investiții în 2022?
Mihai Purcărea: Dificil! Ne-am confruntat anul acesta cu două evenimente unice pentru mulți dintre noi: 1) războiul din Ucraina care a indus frică pe termen scurt și ne-a făcut să conștientizăm ce ușor se pot schimba lucrurile și 2) o inflație mare și persistentă care a schimbat pentru mulți dintre noi perspectiva de la randament nominal la cea de randament real.
Ambele sunt două evenimente rare și extreme care au schimbat radical perspectiva pentru mulți investitori, precum și perspectivele economice și sociale pentru următorii ani.
Primul eveniment – războiul – a dus la retrageri temporare din partea clienților din cauza temerilor de moment.
Cel de-al doilea – inflația mare – a avut un efect mai puternic și îndelungat. Inflația mare a dus la creșteri puternice de dobândă și implicit la scăderea valorii titlurilor de stat existente (și a fondurilor de investiții care le dețin). Performanța trecută negativă împreună cu o concurență mai mare pe partea de depozite bancare a determinat o parte din clienți să iasă din investitile existente și să migreze către depozite.
De menționat că piață din România are o slabă diversificare a instrumentelor, majoritatea investitorilor fiind concentrați în fonduri de obligațiuni.
La nivelul întregului an, aceste lucruri au determinat o scădere a activelor investite în fonduri de investiții de peste 30%.
Care au fost fondurile preferate de investitori? Din ce motive?
Mihai Purcărea: Fondurile cele mai reziliente și care s-au bucurat de cel mai mare interes din partea clienților au fost cele de acțiuni, motiviul principal fiind acela de a cauta modalități prin care își pot proteja resursele de inflație. În cursul anului 2022, a devenit evident pentru mulți investitori că depozitele sau investițiile în obligațiuni pot cel mult oferi o protecție parțială în fața inflației, nicidecum o protecție pe termen lung.
Acțiunile, deși pot fi foarte volatile pe termene scurte și medii, pe termen lung reușesc de multe ori să aducă randamente pozitive în termen real (după inflație).
Cum caracterizați evoluția pieței de capital în 2022?
Mihai Purcărea: A fost un an bun pentru piața românească de capital având în vedere contextul global: război la granița, scumpirea costului banilor de către băncile centrale, teama de o posibilă recesiune. În acest context, piețele de capital din țările dezvoltate au înregistrat corecții puternice de peste 10% sau chiar 20%.
În acest context complicat, bursa din România, cu o ușoară scădere (indicele BET cu dividend incluse), are una din cele mai bune performanțe și se prezintă interesant și pentru anii următori.
Ce estimări aveți pentru anul viitor în privința evoluției BVB?
Mihai Purcărea: Ultimii ani ne-au arătat că pe termen scurt, de un an de zile, orice se poate întâmpla (de la pandemii până la războaie), însă pe termen mai lung de 3-5 ani sunt încrezător în evoluția economiei românești și a companiilor listate. Mai ales că pe bursa locală avem multe companii de valoare care pot beneficia puternic în urma schimbărilor recente, respectiv concentrarea mai mare pe siguranță energetică și scurtarea lanțurilor de producție și implicit investiții mai mari pe piața locală.
Un catalist puternic va fi și listarea Hidroelectrica, în special că poate favoriza includerea româniei în cadrul piețelor “emergente” de către MSCI. Această va fi una din cele mai importante evenimente pentru piața locală de capital și pentru antreprenorii români care vor cauta finanțare prin intermediul bursei în anii ce vor urma.
Ce așteptări aveți pentru anul viitor în privința listarilor de companii private? Dar a emisiunilor de obligațiuni?
Mihai Purcărea: Cred că va fi un an foarte dificil pentru noi emisiuni, atât de acțiuni, cât și de obligațiuni. Dobânzile vor rămâne cel mai probabil ridicate pentru depozite bancare și investiții în titluri de stat, fapt ce va face dificilă finanțarea prin emisiunea de obligațiuni sau listarea unor companii mici, care istoric atrag în general clienți persoane fizice.
Ce așteptări mai aveți de la autorități?
Mihai Purcărea: Autoritățile au sprijinit în ultimii ani dezvoltarea pieței de capital atât prin măsuri legislative cât și fiscale.
Principalul “ajutor” din partea autorităților ar fi să nu blocheze listarea Hidroelectrica prin vânzarea participației Fondului Proprietatea și să ofere predictibiltiate legislativă și fiscală prin menținerea legislației curente.
De asemenea este important pentru ecosistemul local să avem un sistem de pensii solid și care să funcționeze eficient.
Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…
Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…
Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…
Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…
Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…
This website uses cookies.
Read More