Industrie

Mike Campan, numit în funcția de Director General Interimar Electroargeș

Compania Electroargeș SA anunță numirea în funcția de Director General Interimar a lui Mike Campan, începând cu data de 13 noiembrie. Compania mai informează că acesta va deține mandatul interimar pentru 6 luni, dar nu mai târziu de numirea unui nou Director General. Până în acest moment, Mike Campan a deținut funcția de Consilier de Dezvoltare în cadrul Electroargeș.

„Mă simt foarte norocos pentru că de-a lungul anilor am lucrat cu oameni care aveau viziune, succes și care știau ce înseamnă să conduci. Ca parte din echipa Electroargeș, am oportunitatea să pun în aplicare ce am învățat în toți acei ani, dar și să transmit în cadrul organizației entuziasmul pe care ar trebui să-l simțim cu toții în fața oportunităților din piața curentă. Electroargeș este o companie de renume în România, care în ultimii ani a beneficiat de investiții consistente, pe care plănuim să le continuăm în următorii doi ani, conform viziunii noastre de a deveni una dintre companiile românești etalon ce se poate mândri cu denumirea industry 4.0, adică o companie modernă, actuală, cu un grad mare de automatizare”, explică Mike Campan, Consilier Dezvoltare și Director General Interimar Electroargeș.

Cu o experiență de 21 de ani în roluri manageriale de top în industria auto și electronică, în companii internaționale de renume precum Fujikura, Euro Tyres Manufacturing, Solectron, Flextronics, Mike Campan s-a alăturat companiei Electroargeș în octombrie 2020 în calitate de Consilier de Dezvoltare. Până la acel moment, Campan fusese timp de cinci ani Business Unit Director la divizia Fujikura din Europa și Africa de Nord, având în subordine 6.400 de angajați și mai multe fabrici din 8 țări. Născut în București, la 12 ani a emigrat cu familia în Statele Unite, unde a absolvit Inginerie Mecanică la Arizona State University. Deține un MBA – Keller Graduate School of Management, Arizona.

Înființată în anul 1971, compania Electroargeș este unul dintre cele mai cunoscute mărci românești cu tradiție. Compania este specializată în producția de aparate electrocasnice, aparate de uz gospodăresc, aparate profesionale pentru dotări hoteliere și industriale, unelte electrice portabile, dispozitive, scule și truse de scule, vibratoare pentru compactat beton și echipamente auto. În plus, în activitatea companiei se regăsesc și întreținerea și reparatia pentru mai mult de 400 de matrițe ce constituie necesarul intern al întreprinderii, execuție ștanțe și SDV-uri atât pentru uzul propriu, cât și pentru clienți interni și externi. De asemenea, Electroargeș a dezvoltat o serie de colaborări pentru execuția de repere, subansamble și produse, pentru mai multe companii din țară și străinătate. Din 1991, Electroargeș a devenit societate pe acțiuni, cu capital majoritar de stat.

 

Articole recente

Compania românească INTERCEREAL a demarat un nou program de investiții destinat extinderii irigațiilor, de circa 10 milioane de euro  

Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…

8 secunde ago

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

2 ore ago

Percheziții DNA la ELCEN într-un dosar de corupție (surse); Compania colaborează cu autoritățile

Procurorii DNA efectuează, marți, percheziții în opt locații într-un dosar de corupție, printre care și…

2 ore ago

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

2 ore ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

2 ore ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More