Update articol:

Mike Pompeo consideră ”inacceptabilă” noua reducere a angajamentelor nucleare ale Iranului

Mike Pompeo Sursa foto: Twitter

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a calificat vineri drept “inacceptabilă” noua reducere a angajamentelor luate de Iran pentru reglementarea activităţilor sale nucleare, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Tocmai au anunţat că vor continua să facă mai multă cercetare şi să-şi dezvolte sistemele lor de arme nucleare. Este inacceptabil”, a declarat el pentru un post de radio local cu prilejul unei deplasări în statul Kansas.

Iranul a început în mai să se retragă progresiv din obligaţiile asumate în cadrul acordului internaţional din 2015 care a avut drept obiectiv declarat să-l împiedice să dezvolte bomba atomică, în replică la retragerea americană din acest text decisă de Donald Trump, care îl consideră un acord lax şi insuficient.

Teheranul a anunţat miercuri o nouă etapă, renunţând la orice limită în cercetarea şi dezvoltarea în domeniul nuclear. Autorităţile iraniene urmează să prezinte sâmbătă în detaliu aceste noi măsuri.

Mike Pompeo s-a declarat totuşi “încrezător” că poate fi găsită o soluţie diplomatică.

“De luni de zile, preşedintele Trump spune că este gata să se întâlnească cu liderii iranieni fără condiţii prealabile”, a reamintit el, în timp ce Franţa a angajat un efort de mediere pentru a face posibil un tete-a-tete între miliardarul republican şi omologul său iranian Hassan Rouhani la sfârşitul lui septembrie, cu prilejul Adunării generale a ONU.

“Dar suntem foarte clari în privinţa rezultatului pe care îl căutăm în caz de discuţii”, a adăugat Pompeo, denunţând încă o dată “campaniile de teroare” duse de Iran în întreaga lume, precum şi programul său de rachete balistice, considerat de asemenea “inacceptabil”.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (31/07/2025)

Aprobare de catre ASF a documentului de oferta publica de cumparare actiuni

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL2) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL3) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL4) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL1) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie