Ministerul Energiei a cerut dividende suplimentare și de la Nuclearelectrica
*Redistribuirea de dividende suplimentare, ca urmare a analizei interne, nu va avea impact semnificativ asupra programelor de investiții ale companiei, potrivit oficialilor SNN
Ministerul Energiei a cerut dividende suplimentare și de la Nuclearelectrica (SNN), au confirmat reprezentanții companiei.
Aceștia ne-au transmis: “Nuclearelectrica a primit o adresă din partea acționarului majoritar, Ministerul Energiei cu privire la aplicarea prevederilor OUG 29/2017 referitoare la distribuirea/redistribuirea sumelor înregistrate la “rezultatul reportat” și “alte rezerve”.
În conformitate cu prevederile legale aplicabile, redistribuirea de dividende este decizia acționarilor SNN.
De asemenea, în conformitate cu legislația pieței de capital, informațiile aferente punctului de pe ordinea de zi a AGA vor fi făcute publice prin raport curent către piață de capital și nota de informare a acționarilor publicată pe site-ul SNN în termenul legal de 24 de ore de la decizia Consiliului de Administrație”.
Redistribuirea de dividende suplimentare, ca urmare a analizei interne, nu va avea impact semnificativ asupra programelor de investiții ale companiei, au mai transmis oficialii SNN.
Însă, prin statutul companiei și prin lege, CA-ul nu poate aproba un dividend, acest lucru fiind de competența Adunării Generale. Până astăzi, la ora 15, Romgaz nu comunicase BVB vreun convocator cu acest subiect și nici nu revenise cu o corecție a comunicatului anterior. AGA Romgaz este convocată pe 6 decembrie, pentru schimbarea auditorului.