Update articol:

Ministerul Finanțelor are ca obiectiv pentru perioada urmãtoare crearea cadrului general aplicabil pentru emiterea de obligațiuni verzi la nivel suveran

Câciu

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, consideră că numai printr-un efort comun al tuturor factorilor implicați în dezvoltarea pieței de capital putem contribui la finanțarea companiilor autohtone, inclusiv a proiectelor verzi, potrivit unui comunicat de presă.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a subliniat joi, 17 februarie a.c., necesitatea dezvoltãrii parteneriatului concret și real dintre toți actorii din economie, pentru a menține și a crește potențialul pieței de capital din România, prin reglementãri favorabile și transparente.

”În situații complicate, așa cum este cea de acum, cel mai important este sã gãsim soluții pentru un parteneriat real între stat, cetãțeni, economie și capital astfel încât sã identificãm  cauzele vulnerabilitãților și sã consolidãm elementele sau pilonii de bazã pe care se construiește o economie”, a declarat Adrian Câciu.

Ministrul Finanțelor a prezentat acțiunile desfãșurate de instituția pe care o conduce pentru creșterea gradului de educație financiarã în rândul investitorilor mici prin lansarea emisiunilor de titluri de stat pentru populație FIDELIS, un program de succes, care va continua și în viitor. Piața titlurilor de stat contribuie la lãrgirea și la diversificarea bazei de investitori (fonduri de pensii private, fonduri de investiții, fonduri mutuale, societãți de asigurãri etc) atât pe plan intern cât și extern, precum și a instrumentelor de investiții. Parteneriatul cu Bursa de Valori București și succesul acestui instrument confirmã faptul cã piața de capital este un canal propice atât pentru finanțarea statului român, cât și pentru oferirea de mecanisme și instrumente complexe de economisire și de tranzacționare pentru persoanele fizice.
”Consider cã numai printr-un efort comun al tuturor factorilor implicați în dezvoltarea pieței de capital putem contribui la finanțarea companiilor autohtone, inclusiv a proiectelor verzi. În acest sens, Ministerul Finanțelor are ca obiectiv pentru perioada urmãtoare crearea cadrului general aplicabil pentru emiterea de obligațiuni verzi la nivel suveran” a subliniat ministrul Finanțelor.

Totodatã, ministrul Adrian Câciu a menționat proiectul ”Elaborarea unei strategii naționale pentru piața de capital”, realizat de Ministerul Finanțelor în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiarã și finanțat de Comisia Europeanã, prin Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale. Proiectul propune o dezvoltare coerentă a pieței de capital din România și va pregãti cadrul pentru implementarea unor noi strategii europene în domeniu, legate de digitalizare, finanțare sustenabilã și verde.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie