Energie

Ministerul Finanţelor precizează că a aplicat cota de TVA pentru bateriile de stocare în linie cu prevederile adoptate în Parlament

Ministerul Finanţelor a aplicat cota redusă de TVA pentru bateriile de stocare în conformitate cu legislaţia adoptată de Parlamentul României, care prevede explicit că această facilitate fiscală se aplică doar în cazul sistemelor fotovoltaice off-grid, şi nu pentru cele on-grid sau hibride, precizează instituţia, printr-un comunicat.

“Conform art. 291 alin. (3.6) pct. 2 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin sintagma kit de instalare se înţelege ansamblul pieselor comercializate împreună în scopul furnizării unui sistem funcţional şi care poate conţine în cazul kitului de panouri fotovoltaice: panou fotovoltaic, invertor, modul comandă, optimizatoare, sisteme de fixare, cablaj şi conectică, tablou electric, disjunctoare, cutie contor, contor electric, iar, în cazul sistemelor off-grid, bateriile. Alineatul (3.6) a fost propus şi adoptat ca urmare a unei iniţiative legislative, L.820/2022, Plx.94/2023, transpusă ulterior prin Legea nr. 216/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Aşadar, prevederile au fost propuse şi adoptate de Parlamentul României, şi nu de Ministerul Finanţelor”, se arată în comunicat.

Aşa cum rezultă din motivarea amendamentelor, pentru a clarifica modul de aplicare a legii şi pentru a preveni posibile interpretări eronate au fost detaliate componentele pentru care se acordă cota redusă de TVA, iar în cazul panourilor fotovoltaice, a fost precizat că termenii generici (cablaj, conectică etc.) înseamnă componentele necesare punerii în funcţiune a echipamentului.

Prin urmare, în instrumentul de motivare nu se face referire la sintagmele sisteme fotovoltaice on-grid şi/sau sisteme fotovoltaice hibride, astfel încât să rezulte o altă intenţie de reglementare decât cea expres prevăzută de textul legal adoptat, susţine sursa citată.

Reacţia Ministerului Finanţelor vine la o zi după ce Asociaţia Prosumatorilor a acuzat instituţia că ignoră legea şi impune TVA majorat discreţionar pentru bateriile de stocare.

“Direcţia de Legislaţie Fiscală din Ministerul de Finanţe a decis a decis fără punctul de vedere al Ministerului Energiei, în 21 februarie, că bateriile (de stocare) pentru alte sisteme fotovoltaice decât cele off-grid, fie ele on-grid sau hibride nu beneficiază de aplicarea cotei reduse de TVA de 9%. Sistemele fotovoltaice de tip on-grid sunt proiectate exclusiv pentru conectarea directă la reţeaua publică de electricitate şi nu sunt compatibile cu utilizarea acumulatorilor…ca să înţelegem mai bine cât de mult ştiu specialişti Ministerului de Finanţe despre aceste sisteme”, a arătat luni Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România (A.P.C.E.).

În context, APCE a subliniat că statul român îşi taxează absurd propriile programe de energie verde, sabotând în mod direct prosumatorii.

“Ministerul Energiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Mediului şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene au eşuat în a proteja interesele prosumatorilor. În loc să colaboreze interministerial pentru a sprijini tranziţia energetică, au lăsat 360.000 de români să suporte taxe inutile, îngreunând astfel accesul la soluţii moderne de stocare a energiei. A.P.C.E. solicită sprijinul Parlamentului şi îşi exprimă deschiderea pentru dialog şi consultări parlamentare în vederea remedierii acestei aberaţii fiscale, care nu a fost soluţionată la nivel guvernamental. (…) Complementar, A.P.C.E. va informa Comisia Europeană despre absurditatea fiscală din România şi totodată solicită public Guvernului sau Parlamentului să intervină imediat pentru clarificarea şi corectarea acestei situaţii absurde”, se mai preciza în comunicatul organizaţiei.

Articole recente

Ucraina: Serghei Lavrov elogiază “pragmatismul” lui Donald Trump şi susţine că Europa “a înnebunit”

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a elogiat luni pragmatismul preşedintelui SUA, Donald Trump, cu…

37 de minute ago

Ministerul Finanțelor: În primele șase luni, deficit de 3,68% din PIB față de deficitul de 3,62% din PIB aferent celor șase luni ale anului 2024

Execuția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un…

o oră ago

FNGCIMM garantează creditele punte în baza adeverințelor APIA 

Începând cu luna iulie 2025, fermierii crescători de animale pot beneficia de credite punte avantajoase,…

2 ore ago

Bruxellesul apără acordul comercial încheiat cu Trump

Un compromis 'bun' sau o capitulare în faţa preşedintelui american Donald Trump? Comisia Europeană a…

2 ore ago

Sorin Grindeanu: Radu Oprea mi-a spus că are un cazier fiscal la zi curat

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că şeful Secretariatului General al Guvernului,…

2 ore ago

Grindeanu, întrebat dacă Neacşu ar trebui să îl înlocuiască pe Anastasiu: Nu cred că lucrurile trebuie discutate în această formă

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că nu crede că vicepremierul Marian…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More