Update articol:

Ministrul apărării britanic, Ben Wallace, spune că postul de şef al NATO ”ar fi fantastic”

Ben Wallace Ben Wallace/ Sursa foto: gov.uk

Ministrul apărării al Marii Britanii, Ben Wallace, a dezvăluit că este interesat în a-i succeda secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, al cărui post va deveni vacant în cursul acestui an, transmite joi dpa, potrivit Agerpres.

‘Am spus întotdeauna că este un post bun. Este un post care mi-ar plăcea’, a spus Wallace la Berlin pentru agenţia germană de presă.

‘Însă îmi place foarte mult şi postul pe care îl am acum. Şi anume, să fiu ministru al apărării în guvernul britanic într-o perioadă de reformă şi investiţii, la fel ca Boris Pistorius’, a declarat el, făcând referire la omologul său german.

După 30 de ani de tăieri bugetare, este ‘incitant’ că acum se dau bani pentru armată, a spus Wallace.

‘Secretar general al NATO este o slujbă fantastică, iar NATO este o parte incredibil de importantă a întregii noastre securităţi. Dar nu eu sunt cel care decide, ci toţi ceilalţi aliaţi’, a adăugat ministrul britanic.

Ultimul mandat al lui Stoltenberg în fruntea NATO a fost prelungit pentru a ajuta la asigurarea stabilităţii în alianţă în contextul invaziei ruse în Ucraina.

Mandatul actualului secretar general expiră la sfârşitul lunii septembrie, iar Stoltenberg a dezminţit relatările despre încă o posibilă prelungire.

Statele membre se pun de acord de obicei în spatele uşilor închise în legătură cu cine va fi viitorul secretar general al NATO.

Cotidianul britanic The Sun a scris că preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, fost ministru al apărării în Germania, se află de asemenea în cursă. Von der Leyen a negat însă vreo intenţie de a conduce Alianţa Nord-Atlantică.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (23/01/2026)

Conditii derulare etapa exercitare drept preferinta majorare capital social

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/01/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 12(13).02.2026

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (23/01/2026)

Renuntare la numire in functia de director al SAI Muntenia Invest SA

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (23/01/2026)

Convocare AGEA pentru data de 26 februarie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (23/01/2026)

Calendar financiar 2026