Update articol:

Ministrul chinez al apărării face obiectul unei anchete a autorităţilor de la Beijing, suspectează SUA

Ministrul chinez al apărării face obiectul unei anchete a autorităţilor de la Beijing, suspectează SUA
 - poza 1 Li Shangfu/ Sursa foto: audiovisual.ec.europa.eu

Guvernul american suspectează că ministrul chinez al apărării Li Shangfu face obiectul unei anchete a autorităţilor de la Beijing şi a fost îndepărtat din funcţie, scrie cotidianul britanic Financial Times, citând trei responsabili americani, informează vineri AFP, potrivit Agerpres.

Această informaţie a fost publicată la câteva ore după ce ambasadorul american în Japonia, Rahm Emanuel, a declarat pe reţelele sociale că ministrul chinez al apărării “nu a mai fost văzut sau auzit de trei săptămâni”.

Li Shangfu s-a deplasat la mijlocul lui august în Rusia, apoi în Belarus.

Suspiciunile americane privind înlăturarea lui Li Shangfu intervin la două luni după o remaniere la conducerea unei unităţi a Armatei populare de eliberare însărcinată cu rachetele strategice, inclusiv nucleare.

În iulie, China a anunţat că dotează această unitate cu o nouă conducere, fără a justifica această schimbare, în timp ce media informau despre o anchetă pentru corupţie ce implica fostul şef al unităţii, care nu mai fusese văzut în public timp de mai multe săptămâni.

Tot în iulie Beijingul a oficializat înlocuirea lui Qin Gang în funcţia de ministru al afacerilor externe, de asemenea fără a oferi explicaţii, după dispariţia lui timp de o lună de pe scena publică. El a fost înlocuit de predecesorul său Wang Yi.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (21/11/2025)

Hotarari AGA O 21 noiembrie 2025 (a doua convocare)

SIMTEL TEAM (SMTL) (21/11/2025)

Notificari detineri majore <20%

PROMATERIS S.A. (PPL) (21/11/2025)

Completare Convocare AGAE 11/12.12.2025

Sphera Franchise Group (SFG) (21/11/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014