Update articol:

Ministrul chinez al apărării face obiectul unei anchete a autorităţilor de la Beijing, suspectează SUA

Ministrul chinez al apărării face obiectul unei anchete a autorităţilor de la Beijing, suspectează SUA
 - poza 1 Li Shangfu/ Sursa foto: audiovisual.ec.europa.eu

Guvernul american suspectează că ministrul chinez al apărării Li Shangfu face obiectul unei anchete a autorităţilor de la Beijing şi a fost îndepărtat din funcţie, scrie cotidianul britanic Financial Times, citând trei responsabili americani, informează vineri AFP, potrivit Agerpres.

Această informaţie a fost publicată la câteva ore după ce ambasadorul american în Japonia, Rahm Emanuel, a declarat pe reţelele sociale că ministrul chinez al apărării “nu a mai fost văzut sau auzit de trei săptămâni”.

Li Shangfu s-a deplasat la mijlocul lui august în Rusia, apoi în Belarus.

Suspiciunile americane privind înlăturarea lui Li Shangfu intervin la două luni după o remaniere la conducerea unei unităţi a Armatei populare de eliberare însărcinată cu rachetele strategice, inclusiv nucleare.

În iulie, China a anunţat că dotează această unitate cu o nouă conducere, fără a justifica această schimbare, în timp ce media informau despre o anchetă pentru corupţie ce implica fostul şef al unităţii, care nu mai fusese văzut în public timp de mai multe săptămâni.

Tot în iulie Beijingul a oficializat înlocuirea lui Qin Gang în funcţia de ministru al afacerilor externe, de asemenea fără a oferi explicaţii, după dispariţia lui timp de o lună de pe scena publică. El a fost înlocuit de predecesorul său Wang Yi.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026