International

Ministrul de Finanţe: “Austria nu va fi un investitor pasiv la companiile cheie”

Guvernul Austriei intenţionează să joace un rol activ în companiile care sunt cruciale pentru ţară şi va ajuta la elaborarea strategiilor corporative, a declarat marţi ministrul austriac de Finanţe, Hartwig Loeger, transmite Bloomberg.

Österreichische Beteiligungs AG (OBAG), companie holding care a luat naştere luna trecută prin reformarea fostului holding ÖBIB, deţine participaţii la Österreichischen Post (52,85%), OMV (31,5%), Casinos Austria (33,24%) şi Telekom Austria (28,42%).

“Nu vrem să acţionăm ca un investitor care doar furnizează fonduri. Pentru companiile care au un rol important pentru Austria, precum energia sau infrastructura, vrem să dispunem de opţiunea de a fi implicaţi în mod activ în discuţiile cu privire la deciziile strategice”, a declarat Loeger. Acesta a dat drept exemplu compania Telekom Austria, unde Guvernul de la Viena ar dori să se pună accentul pe investiţiile în infrastructura din Austria, chiar dacă este doar unul dintre acţionarii. Grupul America Movil SAB, controlat de miliardarul mexican Carlos Slim, deţine pachetul majoritar de acţiuni la Telekom Austria.

Ministrul austriac de Finanţe a mai spus că tensiunile care există în jurul B&C Privatstiftung, un trust privat care deţine participaţii la mai multe mari companii industriale din Austria nu au fost benefice pentru imaginea Austriei ca loc de afaceri.

B&C Privatstiftung, care deţine participaţii la producătorul de cauciuc Semperit AG şi producătorul de aluminiu Amag Austria Metall AG, se luptă pentru control cu grupul bancar italian UniCredit SpA şi investitorul Michael Tojner.

“Companiile din portofoliul B&C sunt important pentru Austria. Am constatat că există investitori interesaţi să facă modificări radicale, ceea ce considerăm că este un subiect important”, a spus Loeger, citat de Agerpres. Acesta a subliniat că până acum nu i s-a cerut să contribuie la rezolvarea conflictului de la B&C Privatstiftung.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al OMV Petrom, cu o participaţie de 51,01%, iar Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie). 

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

5 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

5 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

6 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

6 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

6 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More