Energie

Ministrul Energiei, despre ideea să cumpere acțiuni de la FP: “Dacă vrei să cumperi, nu bați toba”

Ministrul Energiei, Anton Anton, nu a dorit să comenteze proiectul de Ordonanţă a Guvernului privind consolidarea poziţiei de acţionar a statului, publicat de Ministerul Economiei, prin care statul vrea să aibă dreptul să cumpere acțiuni suplimentare la companiile din portofoliul său, de interes strategic, în special de la Fondul Proprietatea.

„Dacă vrei să cumperi, nu bați toba!”, s-a limitat să spună Ministrul Energiei.

Această declarație lasă de înțeles că Ministrerul Energiei ar putea fi una din autoritățile care să participe la ofertele FP, în condițiile adoptării OUG menționate. Ministerul Energiei este co-acționar cu FP, în mai multe companii strategice, precum Hidroelectrica sau Petrom.

De-a lungul timpului, FP a scos la vânzare participații la mai multe companii unde statul era acționar, precum Petrom, Romgaz, Transgaz sau Transelectrica. De asemenea, recent, statul a fost unul dintre cei cu care FP a discutat să își vândă deținerea de 20% din Hidroelectrica, însă potrivit Fondului negocierile au fost blocate de apariția OUG 114 privind introducerea unor taxe în domeniul energiei.

Ministerul Economiei invoca necesitatea participării la ofertele de vânzare ale Fondului Proprietatea, în condițiile în care acesta intenționează îșivândă acțiunile la unele societăți de interes strategic, conform notei de fundamentare a OUG „În prezent, prin strategia sa, acționarul Fondului Proprietatea intenționează își vândăacțiunile la unele societăți de interes strategic la care și autoritățilepublice centrale sunt acționare și acestea nu pot participa, în timp real, la cumpărarea acțiunilor.

Articole recente

Erste: Perspectivele României vor depinde de posibilitatea de a menține credibilitatea fiscală

Perspectivele României vor depinde de posibilitatea de a menține credibilitatea fiscală, permițând în același timp…

43 de minute ago

Binance și Franklin Templeton își unesc forțele pentru a dezvolta noi produse și inițiative pentru active digitale

Binance, cel mai mare exchange de criptomonede din lume după volumul tranzacțiilor și numărul de…

59 de minute ago

Petrișor Peiu (senator AUR): „Nicușor Dan și Ilie Bolojan, nu-i umiliți pe români, nu îl primiți pe șeful OMV!“

AUR cere președintelui și premierului să nu umilească poporul român primindu-l pe șeful companiei OMV…

o oră ago

Economia la mâna deficitului (opinie Florin Cîțu)

Vrei să înțelegi economia României în 2025? Începe cu deficitul. Cât timp deficitul urcă de…

2 ore ago

Peste 10 ţări au majorat impozitele pentru bănci în 2024, susţine OCDE

Peste zece ţări au introdus sau au majorat taxele existente deja, percepute în mod specific…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More