Update articol:

Ministrul Finanţelor: Aşteptăm o decizie de la Fitch; sper ca ratingul să ne fie reconfirmat

România aşteaptă vineri o decizie de la Fitch privind ratingul de ţară şi sperăm ca acesta să fie reconfirmat, după toate măsurile pe care le-am luat până acum, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

“Aşteptăm o decizie de la Fitch. Eu sper din tot sufletul ca toate măsurile pe care le-am luat până acum şi discuţiile pe care le-am avut cu Fitch să aibă efect şi ratingul să ne fie reconfirmat în decizia pe care urmează să o ia Fitch. Şi poate că şi aceste lucruri trebuie să le explicăm şi mai bine, astfel încât toată lumea să fie conştientă de efortul pe care trebuie să-l facem”, a precizat Alexandru Nazare, potrivit Agerpres.

Întrebat care ar putea fi nivelul deficitului la finalul acestui an, ministrul a răspuns: “Aşa cum este el trecut în buget, de 7,1, nu va fi în niciun fel atins”.

“Cred că este clar pentru toată lumea şi a fost clar pentru toţi cei care au analizat bugetul României încă din luna iunie, că nivelul deficitului, aşa cum este el trecut în buget – de 7,1 – nu va fi în niciun fel atins. Ipotezele pe care a fost construit acest buget nu sunt ipoteze realiste. (…). Uitaţi-vă la programarea bugetară. Păi cum? În trimestrul IV programezi un deficit de 1,2%, când în trimestrul IV, în ultimele două luni, sunt în general 20% din cheltuieli pe tot anul. Deci, aceste lucruri sunt destul de clare. Acum, după finalizarea analizei pe toţi ordonatorii în privinţa rectificării şi după discuţiile cu Comisia Europeană, o să vă pot spune, înainte de adoptarea rectificării, care este ţinta la care ne vom raporta. Pot să vă spun că nu începe cu şapte. Deci nu vorbim de 7,1. O să vă spun exact cât va fi în momentul când avem finalizate discuţiile”, a afirmat ministrul Finanţelor .

România a avut în 2024 cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, peste 9,3% din PIB.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a avertizat marţi că România are slabe şanse să se încadreze în acest an în ţinta de deficit bugetar de 7% din PIB, dar dacă tendinţa este de reducere a deficitului, atunci “este un semnal foarte bun”.

În 24 iulie, agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a confirmat ratingurile României pentru datoria pe termen lung şi scurt, la “BBB minus/A-3”, perspectiva asociată fiind una “negativă”.

Următoarea agenţie de rating care are planificată o analiză în ceea ce priveşte România este Fitch Ratings, care a anunţat că va publica în 15 august următoarea revizuire a ratingului de ţară al României (“BBB minus, perspectivă negativă”).

Toate cele trei mari agenţii de rating (S&P Global Ratings, Moody’s şi Fitch) au o perspectivă “negativă” asociată ratingului suveran al României, ceea ce plasează ţara la un pas de un rating din categoria “junk” (nerecomandat pentru investiţii n.r.).

BVB | Știri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (13/08/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) 01.01.2025 - 30.06.2025