International

Ministrul Finanţelor din Marea Britanie a fost demis (BBC)

Ministrul Finanţelor din Marea Britanie, Kwasi Kwarteng, a fost demis, la mai puţin de şase săptămâni de la numirea sa în funcţie, a anunţat vineri BBC, într-un context în care un amplu program de reduceri de taxe anunţat de Guvernul condus de Liz Truss a provocat turbulenţe semnificative pe pieţele financiare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Kwasi Kwarteng nu mai este cancelar al Trezoreriei, a anunţat BBC. Anterior, cotidianul The Times a publicat şi el informaţia potrivit căreia Kwasi Kwarteng urmează să fie demis.

În condiţiile în care a fost numit în funcţie la data de 6 septembrie şi demis la 14 octombrie, Kwasi Kwarteng este ministrul britanic al Finanţelor cu cel mai scurt mandat de după 1970. În plus, succesorul său va fi al patrulea ministru de Finanţe al Marii Britanii în tot atâtea luni.

În data de 23 septembrie, premierul Liz Truss şi ministrul de Finanţe, Kwasi Kwarteng, au prezentat cel mai radical pachet de reduceri de taxe de după anul 1972, diminuând povara fiscală atât pentru angajaţi cât şi pentru companii, şi în paralel au anunţat o creştere semnificativă a împrumuturilor, totul în încercarea de a stimula potenţialul economiei de creştere pe termen lung. Printre măsurile anunţate atunci se număra şi reducerea cotei superioare pentru impozitul pe venit, de la 45% până la 40%.

Însă acest plan a declanşat o criză de încredere în Guvernul britanic, afectând valoarea lirei sterline şi preţul obligaţiunilor guvernamentale, astfel încât Banca Angliei a fost nevoită să intervină pe piaţă pentru a evita prăbuşirea fondurilor de pensii.

De asemenea, Fondul Monetar Internaţional şi agenţia de rating Moody’s au criticat la rândul lor strategia fiscală a Guvernului britanic. “Având în vedere presiunile inflaţioniste ridicate din multe ţări, inclusiv din Marea Britanie, nu recomandăm la acest moment un pachet de măsuri fiscale amplu şi neţintit, deoarece este important ca politica fiscală să nu acţioneze în contradicţie cu obiectivele politicii monetare”, a declarat un purtător de cuvânt de la FMI.

Articole recente

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

35 de minute ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

37 de minute ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

37 de minute ago

Bessent: Acordul-cadru pentru TikTok a fost încheiat cu China, Trump și Xi îl vor finaliza vineri

SUA și China au ajuns la un acord-cadru pentru platforma de socializare TikTok, a declarat…

o oră ago

Senat: Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației – respinsă

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More