Update articol:

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov: Cel puţin şase avioane F-35 erau la frontieră când Iranul a doborât aeronava ucraineană

Lavrov Sursa foto: russiancouncil.ru/en/sergey-lavrov

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că doborârea din greşeală de către Iran săptămâna trecută a unei aeronave ucrainene a survenit în timp ce Teheranul era alertat de relatări privind prezenţa unor avioane militare americane invizibile în zonă, informează Reuters, potrivit Agerpres.

“Cel puţin şase avioane de luptă F-35 (ale SUA – n. red. Reuters) erau în aer în zona frontierei iraniene” în momentul în care Iranul a tras cu rachete asupra avionului companiei Ukraine International Airlines, a arătat Lavrov. “Informaţia mai trebuie verificată, dar ţin să subliniez tensiunea existentă întotdeauna în astfel de situaţii”, a adăugat el.

Catastrofa zborului 752, în urma căreia au murit toţi cei 176 de pasageri şi membri ai echipajului aflaţi la bord, a declanşat proteste în Iran, împotriva regimului islamic. Militarii iranieni au recunoscut că au doborât accidental aeronava civilă.

La conferinţa de presă anuală de la Moscova, ministrul rus de externe a vorbit despre o eroare umană şi a precizat că nu încearcă să găsească nimănui scuze pentru cele întâmplate. El a afirmat însă că este importantă înţelegerea contextului. Cu numai câteva ore înainte, Iranul atacase cu rachete două baze militare din Irak, unde se aflau militari americani, iar forţele iraniene erau pregătite pentru o ripostă din partea SUA.

“Există informaţii că iranienii se aşteptau la un nou atac din partea Statelor Unite după lovitură, însă nu ştiau sub ce formă ar putea avea loc”, a explicat Lavrov.

Iran: Gardienii Revoluţiei îşi asumă ”responsabilitatea totală” pentru doborârea avionului ucrainean de pasageri

Iranul admite că a doborât, din greșeală, avionul ucrainean și își cere scuze

New York Times a publicat o înregistrare video care „arată o rachetă lovind un avion în apropiere de aeroportul din Teheran”

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd