International

”Momentul tranziţiei a venit”, spune Mike Pompeo poporului venezuelean

“Momentul tranziţiei a venit”, a afirmat sâmbătă secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-o înregistrare video adresată poporului venezuelan, relatează AFP, precizează Agepres.

“Statele Unite stau cu fermitate alături de voi în căutarea libertăţii şi democraţiei”, a adăugat şeful diplomaţiei de la Washington în acest mesaj difuzat pe Twitter.

“Puteţi avea cele mai înalte exigenţe faţă de instituţiile voastre, armata şi liderii voştri şi să cereţi revenirea democraţiei”, a continuat el, încheind în spaniolă: “Estamos con ustedes” (Suntem alături de voi).

Opozantul Juan Guaido a lansat din nou un apel partizanilor săi să îndemne armata să îi întoarcă spatele preşedintelui Nicolas Maduro care, la rândul lui, le-a cerut trupelor sale să fie “pregătite” în eventualitatea unei acţiuni militare din partea Statelor Unite.

Mai devreme, şeful diplomaţiei americane a denunţat, într-un alt mesaj pe Twitter, represiunea “fără limită” a regimului venezuelean, referindu-se la intervenţia forţelor de securitate într-o biserică, şi a afirmat că susţine o “tranziţie paşnică” a puterii în favoarea lui Juan Guaido.

Administraţia Trump încearcă să-l îndepărteze de la putere pe Nicolas Maduro, care ar urma să fie înlocuit de preşedintele interimar Juan Guaido. Miercuri, secretarul de stat american, Mike Pompeo, a declarat că o “intervenţie militară este posibilă (în Venezuela – n.r.). Dacă este necesar, asta vor face SUA”.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

8 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

8 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

9 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

9 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More