Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Pixabay
Moody’s a lăsat ratingul datoriei suverane a Italiei la Baa3, cu o treaptă mai sus faţă de nivelul junk, nerecomandat investiţiilor, dar a actualizat perspectiva de la negativă la stabilă, într-un impuls neaşteptat pentru guvernul premierului Giorgia Meloni, transmite Reuters, potrivit news.ro.
Majoritatea analiştilor se aşteptau ca agenţia să lase neschimbate atât ratingul, cât si perspectiva acestuia.
Moody’s a atribuit o perspectivă negativă ratingului suveran al celei de-a treia mari economii din zona euro în august anul trecut, după prăbuşirea guvernului şi în mijlocul unei crize energetice.
”Decizia de a schimba perspectiva de la negativă la stabilă reflectă o stabilizare a perspectivelor pentru puterea economică a ţării, sănătatea sectorului bancar şi dinamica datoriei guvernamentale”, a spus Moody’s vineri.
Moody’s este a patra agenţie care a evaluat Italia în ultima lună. S&P Global, DBRS şi Fitch şi-au lăsat toate ratingurile şi perspectivele neschimbate.
”Este o confirmare că, în ciuda multor dificultăţi, lucrăm bine pentru viitorul Italiei. Deci, în lumina judecăţii exprimate de Moody’s şi de celelalte agenţii de rating, sperăm că politicile bugetare prudente, responsabile şi serioase ale guvernului… vor fi confirmate de parlament”, a spus Giorgetti într-un comunicat.
Bugetul guvernului pentru 2024 este discutat în prezent în parlamentul italian.
Economia Italiei a stagnat în trimestrul al treilea, comparativ cu ultimele trei luni, arată datele preliminare de luna trecută, după ce s-a contractat cu 0,4% între aprilie şi iunie.
Analiştii estimează că activitatea va rămâne slabă în trimestrele următoare.
Comisia Europeană a estimat miercuri că datoria Italiei, proporţional a doua cea mai mare din zona euro, va creşte marginal, de la 140% din producţia naţională estimată în acest an la 141% în 2025.
Diferenţa dintre randamentele obligaţiunilor italiene pe 10 ani şi echivalentul lor german este semnificativ mai mare decât spreadul oricărei alte ţări din zona euro. Cu toate acestea, s-a redus la sub 1,75 puncte procentuale, de la un vârf recent de 2,09 puncte pe 9 octombrie.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More