Comisia Europeană condusă de preşedinta Ursula von der Leyen va fi supusă în Parlamentul European (PE) unei moţiuni de cenzură, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Preşedinta PE, Roberta Metsola, i-a informat miercuri seară pe liderii grupurilor europarlamentare despre această evoluţie.
Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea, afiliat grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR).
Moţiunea acuză Comisia de lipsă de transparenţă şi abuzuri, mai ales în legătură cu gestionarea pandemiei de COVID-19.
Moţiunea avea nevoie de susţinerea unei zecimi dintre membrii PE, adică cel puţin 72 de semnături, pentru a fi luată în dezbatere şi supusă la vot în sesiunea plenară de săptămâna viitoare de la Strasbourg.
Dacă moţiunea va trece, actuala Comisie va trebui să demisioneze în bloc – preşedintele şi cei 26 de comisari.
Un astfel de scenariu este considerat, însă, improbabil, întrucât ar necesita o majoritate dublă constând în două treimi dintre voturile exprimate şi reprezentând o majoritate din cele 720 de mandate din Parlamentul European, adaugă dpa.