Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: murrayenergycorp.com
Murray Energy Corp., cea mai mare companie de minerit de cărbune din SUA, şi-a anunţat marţi plasarea sub protecţia legii falimentului, pe fondul continuării scăderii cererii de combustibili fosili, informează Bloomberg.
Firma cu sediul în Ohio, a opta companie minieră din SUA care a dat faliment în ultimul an, a precizat că a ajuns la un acord cu un grup de creditori pentru restructurarea unor datorii în valoare de peste 2,7 miliarde dolari. Fondatorul companiei, Robert Murray, autoproclamatul rege al industriei cărbunelui, va demisiona din funcţia de director general dar va păstra postul de preşedinte al Murray Energy Corp, potrivit Agerpres.
“Deşi cererea de plasare sub protecţia legii falimentului nu este o decizie uşoară, ea a devenit necesară pentru a avea acces la lichiditate şi a poziţiona Murray Energy şi companiile afiliate pentru viitorul angajaţilor şi clienţilor noştri”, a informat Robert Murray într-un comunicat.
Murray, care a început să lucreze în mină la vârsta de 16 ani iar în 1988 a fondat compania Murray Energy Corp., era unul din cei mai mari susţinători ai industriei miniere. Robert Murray a fost unul dintre sponsorii importanţi ai lui Donald Trump în campania electorală din 2018.
Colapsul Murray Energy Corp. scoate în evidenţă modul în care gazele naturale ieftine şi sursele de energie regenerabilă au diminuat cota de piaţă a cărbunelui în mixul energetic al SUA. Comparativ, în 2003, cărbunele era responsabil pentru mai mult de jumătate din producţia de energie din SUA.
Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…
Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…
Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…
Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…
GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…
Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…
This website uses cookies.
Read More