Update articol:

Nazare: Nu cred că mai poate fi vorba de o activare a clauzei privind suspendarea fondurile europene în contextul actual

Nu cred că mai poate fi vorba de o activare a clauzei privind suspendarea fondurile europene, în contextul actual, după adoptarea pachetului unu de reformă și după tot ce am prevăzut deja în pachetul doi, și măsurile luate, a afirmat, miercuri seara, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la briefingul de la finalul ședinței de Guvern în care a fost aprobat proiectul de rectificare bugetară.

‘În zilele următoare vom intra din nou în discuție cu Comisia Europeană pentru a vedea exact care sunt chestiunile de reglat înaintea Consiliului ECOFIN din 10 octombrie. Nu cred că mai poate fi vorba, în contextul actual, după adoptarea pachetului unu și după tot ce am prevăzut deja în pachetul doi, și măsurile luate, de o activare a clauzei respective privind fondurile europene. Ea rămâne în continuare, bineînțeles, în discuție, pentru că există deja scrisoarea transmisă către Parlamentul European. Pe măsură ce România ia măsuri, aceste lucruri sunt recunoscute de Comisie și sunt folosite ca și argumente în Parlamentul European, astfel încât, bineînțeles, să convingem că, pe baza măsurilor luate, nu e oportună activarea clauzei’, a afirmat ministrul, potrivit Agerpres.

Acesta susține că România a luptat împotriva activării acestei clauze. ‘Am luptat împotriva activării clauzei la ultimul Consiliu. Am discutat despre această clauză la Consiliul informal de la Copenhaga și nu cred că în următorul Consiliu această chestiune va fi activată’, a explicat Nazare.

De asemenea, șeful de la Finanțe a subliniat că, prin adoptarea rectificării bugetare înaintea Consiliului miniștrilor de Finanțe din 10 octombrie și prin adoptarea și explicarea noii ținte de deficit, de 8,4%, și a tuturor măsurilor conexe acestei rectificări va fi transmis un semnal foarte bun, nu doar către Comisia Europeană, ci și către piețe, ‘că ne menținem angajamentele, că ceea ce spunem facem și că schimbăm atitudinea în privința evaluării bugetelor’.

Nazare a mai anunțat că în luna noiembrie vor începe discuțiile pentru construcția unui nou buget de stat, pe alte coordonate, în care să fie prinse toate cheltuielile, atât cele de investiții, dar și toate cheltuielile esențiale, astfel încât anul viitor să nu mai fim în situația de a avea o rectificare față de care să fie făcută o adăugire pe cheltuieli atât de mare precum cea făcută miercuri.

BVB | Știri BVB

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (01/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - imprumut persoane afiliate

Digi Communications N.V. (DIGI) (01/10/2025)

Finalizarea cu succes a investitiei in reteaua FTTH din Andaluzia, Spania

ROPHARMA SA (RPH) (01/10/2025)

Schimbare in conducerea societatii

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (01/10/2025)

Convocare AGOA din data de 03.11.2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (01/10/2025)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 30.09.2025