Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzNicusor Dan
“Îi îndemn pe cei care încă se îndoiesc de interferenţele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024 din România să citească comunicatele de mai jos. Încercările de implicare a unor forţe statale străine în alegerile din ţara noastră din lunile precedente au fost pentru prima oară condamnate în declaraţii oficiale ale NATO şi ale Uniunii Europene. NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Evident, statul român trebuie să vină cu noi probe, pe măsură ce le descoperă, şi ar fi trebuit să prevină ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2024”, a scris Nicuşor Dan, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.
Şeful statului dă exemplu un document al Guvernul Marii Britanii privind acţiuni ale GRU.
“Dacă vă uitaţi însă la documentul tehnic publicat de Guvernul Marii Britanii prin care dezvăluie acţiuni ale GRU (al patrulea link) veţi observa că, inclusiv pentru state recunoscute pentru activitatea lor de intelligence, dovedirea unor astfel de interferenţe este un proces de durată”, a explicat preşedintele.
Nicuşor Dan face trimitere la mai multe comunicări publicate în ultimele zile de instituţii internaţionale, respectiv:
– https://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_237067.htm;
– https://www.consilium.europa.eu/…/hybrid-threats…/;
– https://www.gov.uk/…/uk-sanctions-russian-spies-at-the…;
– https://www.gov.uk/…/profile-gru-cyber-and-hybrid…
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More