Update articol:

Nicuşor Dan: Nu poţi să pui pe cineva, care nu a condus niciodată nimic, să conducă un serviciu secret

Nicuşor Dan: Nu poţi să pui pe cineva, care nu a condus niciodată nimic, să conducă un serviciu secret
 - poza 1
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că îşi doreşte ca în fruntea serviciilor speciale româneşti să propună persoane care nu sunt din sfera politică, însă acestea trebuie să fi dovedit că pot să conducă “mulţi oameni”.

Întrebat dacă rămâne la ideea că numirile de la conducerile serviciilor speciale, pe care le va face în toamnă, să nu fie politice sau persoanele nominalizate să nu fi făcut parte din partide politice, Nicuşor Dan a răspuns: “Este ceea ce eu îmi doresc, dar, pe de altă parte, trebuie ca oamenii care ajung acolo să fi dovedit că pot să conducă mulţi oameni”.

“Nu poţi să pui pe cineva, care n-a condus niciodată nimic, să conducă un serviciu secret. Sunt totuşi chestiuni foarte serioase”, a precizat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la Ambasada României de la Berlin, la finalul vizitei oficiale de o zi efectuate în Germania.

De asemenea, întrebat dacă acest lucru înseamnă că nu exclude total numirea unor persoane care au avut tangenţă, la un moment dat, cu politicul, preşedintele a afirmat: “Haideţi să vedem numirile”.

“Am nişte nume în cap. În momentul în care mă clarific eu cu mine – şi pentru persoane care au capacitatea de auto-reflecţie este şi acesta un fenomen – în acel moment mă voi duce către partidele politice pentru o discuţie preliminară ca să evităm situaţia în care eventual eu aş propune şi ei ar respinge”, a explicat şeful statului.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/01/2026)

AGEA CNAB din data de 9 ianuarie 2026 - a doua convocare

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (09/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (09/01/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 22.12.2025-09.01.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/01/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018