Update articol:

Nicuşor Dan: Relansarea economiei locale presupune coordonarea cu reprezentanţii sectorului turistic din Bucureşti

capitala Bucuresti

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, joi, că relansarea economiei locale presupune coordonarea cu reprezentanţii sectorului turistic din Bucureşti pentru mai multă eficienţă în atragerea vizitatorilor.

“Am participat de aceea la Adunarea Generală a Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Bucureşti (APDTB), unde Primăria Capitalei e membru fondator, alături de mai multe instituţii, companii şi organizaţii patronale. Anul acesta, pentru prima dată de la înfiinţarea ei, APDTB are buget propriu, ceea ce-i va permite să funcţioneze efectiv şi nu declarativ în sensul obiectivelor asumate. Am votat împreună cu partenerii PMB noul statut şi noua conducere a asociaţiei şi am discutat despre proiecte de viitor, precum strategia de marketing a Bucureştiului, facilitarea investiţiilor în turismul bucureştean, realizarea unei reţele de centre de informare turistică şi stimularea unor programe turistice de nişă (turism cultural, sportiv sau educaţional)”, a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.

El a adăugat că municipalitatea va colabora “mai serios” cu ceilalţi membri fondatori ai APDTB – Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Tarom SA, Aeroporturi Bucureşti SA, Federaţia Industriei Hoteliere din România, Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, Clubul internaţional al profesioniştilor din turism SKAL International România şi Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România – pentru a aduce mai mulţi turişti în Capitală şi a mări contribuţia acestui sector în economia Bucureştiului, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
Digi Communications N.V. (DIGI) (02/03/2026)

Capital Markets Day 2026 Madrid

BANCA COMERCIALA ROMANA (BCR27) (02/03/2026)

Notificare de rascumparare anticipata obligatiuni ISIN RO451CMZH2K1

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (02/03/2026)

Demisie din Consiliul Reprezentantilor Actionarilor

PATRIA BANK S.A. (PBK) (02/03/2026)

Hotarari AGA O 2 martie 2026

AAGES S.A. (AAG) (02/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 23-27 februarie 2026