Update articol:

Noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, începând de marţi

Ministerul finantelor publice, Titlurile de stat Tezaur Sursa Facebook

Ministerul Finanţelor a lansat, marţi, noi emisiuni de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Tezaur, cu dobânzi variind între 3,5% pe an şi 4,5% pe an în funcţie de scadenţă.

Potrivit Prospectului de emisiune publicat în Monitorul Oficial, valoarea nominală a unui titlu este 1 leu. Pentru titlurile cu scadenţa la un an dobânda este 3,5%, pentru cele cu scadenţa la doi ani dobânda urcă la 4% iar pentru cele pe 3 ani – 4,5%, anunta Agerpres.

Subscrierile pot fi realizate până pe 29 noiembrie 2019 prin intermediul subunităţilor poştale din reţeaua Poşta Română şi prin Trezorerie.

În mediul urban, subscrierile realizate prin reţeaua Poşta Română se încheie cu o zi mai devreme iar în mediul rural cu două zile mai devreme.

Veniturile realizate de persoanele fizice din subscrierea şi deţinerea de titluri de stat nu se impozitează.

Fondurile obţinute în cadrul acestor emisiuni vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. 

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/09/2025)

Raport lunar (Factsheet) august 2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (11/09/2025)

Reluare tranzactionare ora 16:55 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 888/11.09.2025 - aprobare amendament document oferta publica de cumparare actiuni RMAH

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (11/09/2025)

Eliberare CIIF din partea ASF - reducere capital social

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (11/09/2025)

Notificare reziliere Contract CTE Iernut