International

Noul responsabil european pentru climă doreşte să intensifice comunicarea cu cetăţenii şi firmele

Noul responsabil european pentru climă, Maros Sefcovic, a declarat marţi într-un interviu că doreşte să intensifice comunicarea cu cetăţenii şi firmele, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a desemnat săptămâna trecută pe slovacul Sefcovic în locul olandezului Frans Timmermans, care a demisionat pentru a se implica în politica internă din Olanda.

Sefcovic, care este vicepreşedinte al Comisiei, va coordona Pactul Verde european, un pachet legislativ prin care Uniunea Europeană urmăreşte să atingă neutralitatea climatică (bilanţ net zero al emisiilor de gaze cu efect de seră) până în 2050 şi va fi superiorul ierarhic al noului comisar european pentru climă.

În scopul atingerii obiectivului climatic sunt prevăzute măsuri în diferite domenii, cum ar fi energia, transporturile, industria şi agricultura. Sefcovic a afirmat că intenţionează să se asigure că Europa beneficiază de legi legate de climă “foarte avansate şi de perspectivă” şi că acestea sunt “utilizate pe deplin pentru creşterea economică, politicile sociale şi, desigur, pentru menţinerea poziţiei Europei şi a Uniunii Europene de lider în acest întreg sector”.

Cadrul legal este aproape finalizat, iar implementarea acestuia devine foarte importantă, a arătat vicepreşedintele CE. “În ceea ce priveşte cetăţenii şi opinia publică, trebuie să facem tot ce putem pentru a comunica mai bine despre această problemă”, a răspuns el la o întrebare despre modul în care va face faţă unei eventuale reacţii de respingere.

Comisia trebuie să se afle într-o “stare de comunicare interactivă permanentă” cu cetăţenii UE, a apreciat oficialul. “Trebuie să implementăm corect, să cooperăm strâns cu industria, să fim cât mai coerenţi în politicile interne şi în contactele cu actorii cheie”, a adăugat el.

Sefcovic nu doreşte să renunţe la politicile europene ambiţioase în privinţa climei, ci să finalizeze până la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European toate propunerile legislative aflate pe rol.

Intenţia sa este să dialogheze intensiv cu industria pentru a se asigura de colaborarea acesteia la elaborarea şi punerea în practică a abordării conform căreia Pactul Verde reprezintă “o strategie europeană de dezvoltare”.

UE are avantajul de a fi acţionat înaintea altor economii importante pentru a ajunge la neutralitatea climatică, dar şi alţii fac eforturi în acest sens, a observat vicepreşedintele CE.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

3 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

3 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

4 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

4 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More