Afaceri

Novartis va ajuta Roche să producă tocilizumab, medicament testat pentru utilizarea împotriva COVID-19

Gigantul farmaceutic elveţian Novartis va ajuta compania concurentă Roche să producă tocilizumab, un medicament antiinflamator aflat în centrul studiilor clinice pentru evaluarea eficacităţii sale împotriva pneumoniei asociate COVID-19, a anunţat joi Novartis, relatează AFP, potrivit Agerpres.

După ce a încheiat un parteneriat cu BioNTech şi apoi cu CureVac pentru a contribui la producţia de vaccinuri anti-COVID, grupul elveţian semnează astfel un al treilea parteneriat prin care pune la dispoziţia unei companii concurente capacităţile sale de producţie, o formă inedită de colaborare între mai multe laboratoare în cadrul eforturilor de combatere a pandemiei de coronavirus.

Acordul semnat cu Roche pentru Tocilizumab prevede rezervarea capacităţilor de producţie pentru acest medicament la o fabrică din Singapore, a precizat compania într-un comunicat.

Transferul de tehnologie pentru producţia de ingrediente active destinate fabricării substanţelor pentru acest tratament urmează să aibă loc în al doilea trimestru, a indicat Novartis, fără a dezvălui detalii financiare.

Comercializat sub denumirea de Actemra sau RoActemra, în funcţie de pieţele pe care este vândut, tocilizumab este un medicament împotriva artritei reumatoide şi face parte din căile explorate pentru tratarea pacienţilor cu forme severe de COVID.

Acest tratament administrat intravenos a suferit mai multe eşecuri în timpul studiilor clinice. Însă, un amplu studiu britanic, publicat în februarie, a raportat totuşi rezultate încurajatoare.

Studiul, intitulat Recovery, care a implicat mai multe medicamente, a oferit rezultate pozitive cu privire la acest antiinflamator, în special în ceea ce priveşte reducerea riscului de deces asociat COVID-19.

În ianuarie, Novartis a anunţat o primă cooperare cu Pfizer-BioNTech, la câteva zile după un acord similar anunţat de laboratorul francez Sanofi, pentru a ajuta la producerea vaccinurilor. În martie, Novartis a semnat un al doilea acord cu compania germană CureVac.

Spre deosebire de concurentul său francez, Novartis nu s-a lansat în cursa pentru vaccinuri împotriva COVID-19.

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

16 minute ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

30 de minute ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

44 de minute ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

o oră ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

o oră ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More