Energie

Nuclearelectrica: Dan Niculaie Faranga, numit în funcția de Director Financiar pentru un mandat de 4 ani

Dan Niculaie Faranga a fost, numit în funcția de Director Financiar al Nuclearelectrica pentru un mandat de 4 ani.

Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. (“SNN”) informează actionarii și investitorii cu privire la numirea, prin Decizie a Consiliului de Administrație, a domnului Dan Niculaie Faranga în funcția de Director Financiar pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 03.05.2023.

Numirea domnului Dan Niculaie Faranga în funcția de Director Financiar, pentru un mandat de 4 ani, s-a realizat ca urmare a derulării procedurii de selecție în conformitate cu prevederile OUG 109/2011, asistată de un expert independent, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica.

Domnul Dan Niculaie-Faranga are o experiență de peste 20 de ani în poziții de management în domeniul financiar, în industrii precum servicii financiare, dezvoltări imobilare, consultanță, fuziuni și achiziții, precum și în domeniul energetic. În ultimii 9 ani a contribuit la structurarea și derularea unor finanțări complexe pentru proiectele de investiții, fuziuni și achiziții ale SNTGN Transgaz SA și a administrat activitatea subsidiarelor SNTGN Transgaz SA din Republica Moldova.

Dan Niculaie Faranga este licențiat al Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice, al unui curs post-universitar în management bancar și bursier și a absolvit Programul Canadian M.B.A. organizat de University of Ottawa, Ecole des Hautes Etudes Commerciales Montreal și Academia de Studii Economice cu specializarea în Finanțe.

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

2 ore ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

2 ore ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

2 ore ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

2 ore ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More